Specialiştii Direcţiei pentru Agricultură Olt au solicitat tuturor primăriilor din judeţ situaţia centralizată cu toate culturile ce au fost afectate de temperaturile, de săptămâna trecută, ce au coborât sub limita îngheţului.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Olt, Emil Marinescu, a precizat că primăriile trebuie să specifice culturile şi gradul lor de afectare.
„Am trimis către toate UAT-urile din judeţ o solicitare prin care fiecare Comitet local pentru situaţii de urgenţă trebuie să ne raporteze o situaţie cu culturile afectate, suprafaţa şi gradul de afectare”, a spus Marinescu.
Acesta a declarat că în nordul judeţului, dar nu numai, situaţia este destul de gravă.
„În nordul judeţului situaţia este destul de complicată, gradul de afectare pentru plantaţiile de pomi şi vie variază între 40 la sută şi sută la sută. De la Curtişoara până la Sâmbureşti şi Vitomireşti, fermierii au avut de suferit. Chiar şi la Iancu Jianu, plantaţiile de pomi sunt afectate”, a adăugat Marinescu.
Astfel, au fost afectate culturile şi livezile de la Vultureşti, Dobroteasa, Vitomireşti, Leleasca, Topana, Făgeţelu şi Spineni.
Conform situaţiei transmise de reprezentanţii Primăriei Vultureşti, livezile şi podgoriile din comună au fost afectate în proporţie de 70 la sută.
Doar ce răsăriseră, hectare întregi de porumb de la Sâmbureşti au fost afectate în totalitate. Pe raza comunei sunt 318 hectare cu livezi, fermierii înregistrând pagube cuprinse între 80 de procente şi sută la sută.