Primăria Balș atrage investiții și creează locuri de muncă prin scutiri fiscale, în timp ce Slatina descurajează mediul de afaceri prin taxe suplimentare considerate ineficiente și împovărătoare.
Orașul Balș cunoaște o dezvoltare accelerată datorită unei administrații locale care susține mediul de afaceri. În primele luni de mandat, primarul Cătălin Rotea a redus cu 30% impozitele pe clădiri și teren pentru investiții de peste 200.000 euro, o măsură legală, avizată de Consiliul Concurenței. Rezultatul? Șase companii au investit în Balș, generând sute de locuri de muncă și venituri importante la bugetul local.
Printre investitorii de top se numără Hengst, o companie germană care a construit o fabrică de 11 milioane de euro, ajungând la peste 100 de angajați și estimând o cifră de afaceri de 15 milioane euro în 2025. Alte firme mari, precum Kaufland, Altex și Delta Aluminiu, au urmat exemplul, atrase de climatul economic prietenos și sprijinul concret oferit de administrația locală.
„A fost printre primele mele inițiative prin care am acordat o scutire de 30%, avizată de Consiliul Concurenței, adică făcută cu toate procedurile legale, o scutire de 30% pentru ceea ce înseamnă impozit pe teren și impozit pe clădiri, pentru investiții peste 200.000 de euro. În baza acestei scheme de ajutor de stat, oferite de orașul Balș, au venit Galerile comerciale Joy, a venit Kaufland, a venit Altex, am venit cu Citone, care face servicii de intermediere financiară, ca în 2024-2025 să venim cu Hengst, care a sărit de 100 de angajați, și care anul trecut a avut o cifră de afaceri de 7 milioane de euro și anul acesta va avea o cifră de afaceri de 15 milioane de euro. Asta înseamnă că își vor dubla și numărul de angajați. Și avem Delta Aluminiu, care are un punct de lucru și sediu în Slatina, care rămâne, care și-a făcut un nou punct de producție, o turnătorie de aluminiu. Am semnat certificatul de urbanism, urmează să dăm autorizație de construire după ce vin cu avizele, în care vor capacita 400 de noi locuri de muncă. Au venit și pentru acea facilitate pe care acum pentru Delta Aluminiu am extins-o la 50%”, a declarat Cătălin Rotea, primarul oraşului Balş, la emisiunea „Imperativ”.
În contrast, Slatina pare să meargă în direcția opusă. Sub conducerea primarului Mario De Mezzo, orașul nu a atras investiții notabile, ci a introdus taxe suplimentare pentru agenții economici: între 100 și 500 de lei pentru eliberarea unui „acord de funcționare” și a unui „aviz de orar”.
Aceste măsuri sunt lipsite de justificare economică și administrative, afectând în special micii comercianți.
Diferența este evidentă: Balșul încurajează investițiile și creează locuri de muncă, în timp ce Slatina riscă să piardă potențial economic printr-o politică fiscală rigidă și neproductivă.
„Legat de ceea ce m-ați întrebat, de această suprataxare de la Slatina, am văzut proiectul de hotărâre, nu o consider absolut deloc corectă și nu îi înțeleg neapărat rațiunea economică, administrativă, de rațiunea politică nici măcar nu mai discutăm acum. Pentru că acea sumă care se pune ca taxă pentru autorizare, pentru avizul de funcționare, pentru un comerciant în general mic, înseamnă destul de mult, dacă vom calcula și uite, istoria cred că îmi va da dreptate, hai să calculăm la finalul anului 2025, în ianuarie 2026 când vom avea execuția bugetară pe 2025, veți vedea și rămânem înregistrați că toate sumele colectate din aceste tarife, taxe, pentru comercianți, nu vor însemna mai mult de 0,5% din bugetul Slatinei”, a mai declarat Cătălin Rotea.
Întrebat ce crede că ar putea fi în spatele acestei decizii, Rotea a fost tranşant: „Cred că e incompetență. Nu cred că 0,5% din bugetul Slatinei este relevant atât timp cât suma asta în plus provine dintr-o povară pe care o pui pe sute sau mii de comercianți”.