Chirurgie de top la Spitalul Slatina: Tumoră de limbă extirpată și reconstrucţie, într-o intervenție de 12 ore

O nouă intervenţie chirurgicală de succes, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Echipa de medici a intervenit pentru extirparea unei tumori de limbă şi reconstrucţia organului. Pacientul de 60 de ani a suportat cu brio opreraţia de aproximativ 12 ore. 


Un nou succes pentru echipa de medici de la Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială, Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Anestezie şi Terapie Intensivă. De data aceasta a fost vorba despre extirparea unei tumori de limbă şi reconstrucţie, la un pacient de 60 de ani. Opt medici au făcut parte din echipa ce a intrat în sala de operaţii şi a realizat una dintre cele mai complexe intervenţii care se pot face în acest moment în Spitalul Slatina. Mai mult decât atât, astfel de operaţii sunt realizate în puţine centre din ţară. 

„Este, din punctul meu de vedere, intervenția chirurgicală cea mai complexă care se face la momentul actual în cadrul spitalului nostru. Este vorba de o intervenție care a durat aproximativ 12 ore, la care au participat 8 medici. Este vorba de echipa multidisciplinară formată din colegii de chirurgie maxilo-facială, chirurgie plastică și, bineînțeles, cu suportul terapiei intensive. Intervenție ce s-a terminat aseară, târziu, s-a terminat cu mare succes. Este vorba de un pacient cu patologie oncologică”, spune directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, medicul Florin Popa.

George Craioveanu, medic primar chirurgie orală maxilo-facială, obișnuit cu lucrul în astfel de echipe multidisciplinare la Slatina, spune că fără colegi și loogistică nu are fi posibile intervențiile complexe.

„Astfel de intervenții chirurgicale ridică adevărate probleme de logistică, deoarece nu se pot efectua decât printr-o echipă multidisciplinară. Operația are doi timpi mari și importanţi operatori. Pe de o parte, ablația tumorii, adică obiectivul pentru care pacientul a venit, să scape de tumoră, ceea ce este singurul lucru, practic, ce poate să-i asigure vindecarea.

Şi reconstrucția defectului post-ablativ, post-excizional, deoarece fața, spre deosebire de alte zone ale corpului, are un impact puternic funcțional, fiziologic și social. Gândiți-vă că vorbim de o tumoră de limbă, o tumoră care afectează atât vorbirea, cât și masticația. Avem o echipă ce scoate tumora, efectiv, o altă echipă care recoltează ţesutul care urmează a fi implantat la nivelul limbii şi, bineînțeles, operația nu s-ar putea desfășura fără suportul anesteziei, deoarece este o operație de lungă durată”, spune chirurgul George Craioveanu.

În continuare pacientul este urmărit pentru că prima săptămână de după operaţie este foarte importantă. Trebuie văzut dacă ţesutul transferat este acceptat de organism, astfel încât organul reconstruit, limba în acest caz, să poată redeveni funcţional. 

„Lucrurile nu se termină când s-a încheiat operația, pentru că urmează o perioadă de vreo șapte-zece zile în care pacientul trebuie urmărit foarte atent. E o perioadă critică de viabilitate a ţesuturilor transferate. Pacientul e bine, totul este ok, merge conform planului în momentul de față”, spune chirurgul plastician Mădălin Săndulescu. 

Zeci de operaţii în acestă formulă multidisciplinară

Sunt deja mai bine de zece ani, de când la Spitalul Slatina se pot face astfel de operaţii complexe. Niciuna nu ar fi fost dusă la capăt cu succes fără o echipă medicală solidă sau fără aparatura medicală performantă. 

„Este deja o echipă consolidată. V-am spus că în acest format am făcut zeci de operații și fără încredere totală nu se poate intra într-o astfel de intervenție. Mi-amintesc și prima astfel de operație care s-a realizat cu mult mai multe probleme, deoarece nu dispuneam de absolut toată aparatura respectivă. Și ce pot să vă spun, că acel pacient încă vine la controle anuale, cred că sunt cel puțin 10 ani de la acea operație, este perfect integrat în viața socială”, spune medicul George Craioveanu. 

În momentul de faţă, dotarea din Spitalul Slatina este una la standarde înalte. 

„Avem cel mai important lucru, adică resursa umană, să facă așa ceva, avem și tot ce înseamnă aparatură și tot ce înseamnă microscop operator, plus tot ce înseamnă instrumentar chirurgical. Este o mare reușită. Din punctul meu de vedere este intervenția chirurgicală cea mai complexă care se face la momentul actual în cadrul spitalului nostru. Nu pot decât să-i felicit pentru curajul de care au dat dovadă încă o dată, pentru faptul că își asumă intervenții chirurgicale ce sunt făcute în foarte puține centre din această țară”, a mai spus Florin Popa, directorul medical al SJU Slatina.

Foto cover: stânga - dr George Craioveanu - Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială, centru - dr Andrei Ştefănescu -  Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă, dreapta - dr Mădălin Săndulescu Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă