Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, pare să vizeze o avansare în structura de conducere a Partidului Național Liberal, dorindu-și să preia frâiele filialei județene PNL Olt, în prezent conduse de deputatul Gigel Știrbu. Potrivit unor surse politice citate de site-ul de investigaţii media olt-alert.ro, De Mezzo, secondat de Marian Vasile, ar fi mers recent la Ilie Bolojan, liderul partidului, pentru a-i cere sprijinul în acest demers.
Sursele susțin că Bolojan, cunoscut pentru relația sa apropiată cu Știrbu, nu doar că a refuzat cererea, dar l-ar fi și tratat cu răceală pe ambițiosul edil slătinean.
Oficial, Marian Vasile, prim-vicepreședintele PNL Olt, infirmă informația. „Mario a fost, într-adevăr, la Bolojan, dar nu cu problema asta. Zvonul e vechi și nu are legătură cu realitatea”, a declarat acesta pentru sursa citată.
Totuși, în interiorul partidului, se vorbește despre o posibilă trădare din partea lui De Mezzo, chiar față de omul care l-a adus înapoi în județ, oferindu-i funcția de prefect în 2023 – Gigel Știrbu. Sursele amintesc și de alte episoade în care actualul primar s-ar fi debarasat de colegi de partid imediat după ce și-a asigurat funcția.
Un exemplu este concedierea lui Robert Adrian Constantin de la Clubul Sportiv Municipal, despre care se spune că ar fi fost îndepărtat în baza unor acuzații nefondate. De asemenea, mai mulți consilieri locali PNL ar fi fost forțați să renunțe la mandate pentru a face loc unor persoane fidele edilului.
În interiorul PNL Olt, tensiunile se adâncesc.
Totodată, la conferinţa de presă desfăşurată înaintea turului doi al alegerilor, la sediul PNL Olt, De Mezzo a „scăpat porumbelul“ şi a declarat că e preşedinte al PNL Olt: