Un scandal petrecut pe data de 2 august, în faţa unei cofetării din oraşul Balş, s-a lăsat cu reţineri. Un tânăr, de 27 de ani, din judeţul Vâlcea, a fost reţinut sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere și furt. Victima este un bărbat, de 38 de ani, din Balş, care în timpul scandalului s-a dezechilibrat şi a căzut, lovind geamul unei cofetării, cioburile provocându-i leziuni grave. În urma cercetărilor poliţiştilor, tânărul din Vâlcea este suspectat şi că în luna martie a acestui an a furat produse din magazinul Lidl, din Balş, fiind cercetat şi pentru furt.
Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale, din
cadrul Poliției orașului Balș, sub supravegherea procurorului de caz, din
cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut pe data de 26
septembrie, un tânăr cercetat pentru lovirea sau alte violențe, distrugere și
furt.
„În fapt, la data de 2 august 2023, în jurul orei 19:30,
polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au fost sesizați cu privire la
faptul că două persoane s-ar fi agresat reciproc pe strada Nicolae Bălcescu, din
orașul Balș, județul Olt, iar în timpul altercației ar fi distrus geamul unei
societăți comerciale.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit
faptul că un bărbat de 38 de ani, din orașul Balș, județul Olt, pe fondul unui
conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de către o persoană necunoscută, iar
în timpul altercației ar fi fost împins, moment în care s-ar fi dezechilibrat
și ar fi căzut, lovind geamul unei societăți comerciale, care s-ar fi spart și
i-ar fi provocat leziuni la nivelul brațului”, transmite IPJ Olt.
Bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat
la Spitalul orășenesc Balș, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Județean
de Urgență Slatina.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere,
cercetările fiind continuate în vederea identificării autorului și dispunerii
măsurilor legale.
Ulterior, în urma activităților investigativ-operative, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției orașului Balș, au identificat un tânăr de 27 de ani, din comuna Făurești, județul Vâlcea, bănuit de comiterea faptelor, care se sustrăgea cercetărilor.
„De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au
mai stabilit faptul că acesta ar fi sustras la data de 16 martie 2023, dintr-o
societate comercială din orașul Balș, județul Olt, mai multe bunuri.
În urma probatoriului administrat, la data de 26 septembrie
2023, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Balș, pe numele tânărului de 27 de ani a fost emisă o ordonanță de
reținere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea
sau alte violențe, distrugere și furt.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de 27 septembrie 2023 să fie prezentat instanței de judecată cu propuneri legale”, transmite IPJ Olt.