VIDEO. Intervenţie ISU: Un bărbat s-a răsturnat cu caiacul în râul Olt

Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Craiova, aflat cu caiacul pe râul Olt, s-a răsturnat în larg. Acesta a fost găsit de către pompierii olteni sub pod şi adus la mal.

Intervenția promptă a pompierilor Detașamentului Slatina a făcut astăzi diferența dintre viață și moarte.

Un bărbat aflat cu un caiac pe râul Olt s-a răsturnat și se afla în pericol de înec.  În doar câteva momente, mai multe echipaje de salvatori au fost mobilizate către locul evenimentului, printre acestea o autospecială complexă, un echipaj SMURD și o ambarcațiune cu motor. În același timp a fost alertată și echipa de scafandri din cadrul ISU Olt.

„Bărbatul a fost localizat la aproximativ 50 de metri de mal, sub Podul Olt.

Cu ajutorul ambarcațiunii, salvatorii au ajuns rapid la acesta și l-au adus în siguranță la mal, unde a fost preluat de echipajul SMURD. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Craiova, nu prezenta urme vizibile de traumă și a refuzat transportul la spital”, transmite ISU Olt.