Misiunea de stingere a incendiului de la Cungrea, izbucnit în după-amiaza zilei de luni, 11 august, nu s-a încheiat. Sunt încă focare active, iar pompierii acţionează cu două autospeciale. Potrivit ISU Olt, patru gospodării au fost afectate de incendiul de vegetaţie.
Incendiul de vegetaţie izbucnit în comuna Cungrea, care a ameninţat zone locuite, patru gospodării fiind afectate, nu a fost încă lichidat. Pompierii acţionează pentru stingerea focarelor care mai sunt active şi în dimineaţa zilei de 12 august, cu două autospeciale.
„Misiunea din comuna Cungrea continuă și pe parcursul zilei
de astăzi, fiind în continuare zone cu focare active, iar pentru lichidarea
acestora acționează două autospeciale de stingere. Au fost afectate patru
gospodării, în care se aflau trei case (două nelocuite) și o anexă
gospodărească”, transmite ISU Olt.
Un incendiu de proporţii s-a produs, noaptea trecută, şi în Milcovul
din Vale, zone locuite fiind de asemenea ameninţate de flăcări. Pompierii au
reuşit să limiteze pagubele.