Vaccinul împotriva gripei se poate procura din orice farmacie, iar administrarea se poate face atât în farmacie, cât şi la medicul de familie

Vaccinul împotriva gripei poate fi procurat, din orice farmacie, în baza prescripţiei de la medicul de macilie. De asemenea, administrarea poate fi efectuată atât în farmacie, cât şi la medicul de familie.

 

Asigurații care vor să se vaccineze își pot procura vaccinul gripal de la orice farmacie. Pentru a putea beneficia de compensare 50% sau 100% din prețul de referință asiguratul trebuie să prezinte prescripție medicală.  Rețeta poate fi emisă de medicul de familie sau de orice medic specialist aflat în contract cu casa de asigurări de sănătate și are o valabilitate de maximum 30 de zile de la data emiterii acesteia.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 19 ani, gravidele, pacienții cu anumite afecțiuni, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani precum și personalul medico sanitar și auxiliar beneficiază de compensare 100% pentru vaccinarea împotriva gripei iar persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 și 65 de ani, fără boli cronice beneficiază de compensare 50% din prețul de referință.

Administrarea vaccinului poate fi făcută de medici de familie, epidemiologi, de boli infecțioase, pediatri sau medici din orice altă specialitate care au un atestat de vaccinologie, precum și în farmacie”, transmite CAS Olt.