Şoferul ucis de o stâncă pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca

Bărbatul omorât de o stâncă desprinsă de pe versant, în timp ce conducea pe Defileul Jiului, se întorcea împreună cu familia de la Mănăstirea Prislop acolo unde au vizitat mormântul lui Arsenie Boca.


Tragedia s-a produs, duminică, pe Defileul Jiului, în timp ce bărbatul împreună cu soţia, sora acesteia şi cumnatul, se întorceau de la mormântul lui Arsenie Boca.

La un moment dat, o stâncă s-a desprins de pe versant şi a căzut fix pe parbrizul autoturismului condus de bărbatul în vârstă de 56 de ani, arată antena3.ro.

Impactul a fost unul fatal pentru şofer, în timp ce ceilalţi trei pasageri din maşină au scăpat cu viaţă.

„La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Bumbești Jiu cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, două ambulanțe SAJ Gorj, echipaje de pompieri din cadrul ISU Hunedoara cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD și două ambulanţe SAJ Hunedoara, sosite în sprijin”, au anunţat reprezentanţii ISU Gorj.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru şofer, în ciuda manevrelor de resuscitare care au durat câteva zeci de minute.

Cumnatul bărbatului, aflat în maşină în momentul impactului, a explicat că acesta nu a avut timp să reacţioneze şi nici nu a văzut stânca înainte de impact.

Soţia şoferului a povestit că în ultimele luni şi-a pierdut trei membri ai familiei.

„A murit tatăl meu, în februarie, la jumătea lui februarie, pe 27 februarie a murit fratele meu în Spania, de 54 de ani, și acum bărbatul”, a spus soția îndurerată.

Reacţia DRDP Craiova după accidentul de pe Defileul Jiului

„Zona în care a avut loc incidentul de pe Defileul Jiului este asigurată cu plase. Piatra, de mici dimensiuni, a venit de pe versant de la o înălțime foarte mare, dintr-o zonă cu torenți, unde nu se pot monta plase, pentru că ar bloca scurgerea apelor de pe versanți. Permanent facem verificări în zonă și îndepărtăm stâncile și copacii care prezintă risc de prăbușire. Zona are și semnalizarea necesară privind posibile căderi de pietre. Este primul eveniment soldat cu deces de până acum. Piatra respectivă a fost dislocată fie de apă, fie de vânt, fie de trecerea unui animal sălbatic. Situația a fost una total impredictibilă”, se arată într-o informare a Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova.