Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina scoate la concurs şase posturi de infirmieră pe Secția Gastroenterologie, Secția Urologie, Secția Nefrologie, Secția Obstetrică-Ginecologie I, Secția Obstetrică-Ginecologie II și Secția Boli Cronice. Termenul limită de depunere a dosarelor este 17 iunie.
Spitalul Județean de Urgență Slatina organizeaza concurs
pentru ocuparea unor posturi vacante pe durată nedeterminată, cu normă întreagă
a 6 posturi vacante de infirmieră, nivel de studii M/G la Secția
Gastroenterologie, Secția Urologie, Secția Nefrologie, Secția
Obstetrică-Ginecologie I, Secția Obstetrică-Ginecologie II și Secția Boli
Cronice.
La concurs se pot înscrie candidaţi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii generale şi specifice :
b. cunoaște limba română, scris și vorbit;
c. are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile
Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
d. are o stare de sănătate corespunzătoare postului
pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de
medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e. îndeplinește condițiile de studii, de vechime în
specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului
scos la concurs;
f. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei
infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra
umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori
contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o
persoana candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale
pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost
interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau
meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea
infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii
ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h. nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2)
din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la
persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau
asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind
organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu
modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit.
h).
a) Școala generală/ studii liceale absolvite cu diplomă
de bacalaureat;
b) Certificat de absolvire curs de infirmieră;
c) Adeverință de înscriere/certificat de absolvire curs
noțiuni fundamentale de igienă;
d) conditii de vechime: – 6 luni vechime în activitate.
2. Termen limită de depunere a dosarelor 14.06.2024 ora
16ºº
3. Selecția dosarelor de concurs 17.06.2024 și 18.06.2024
ora 10ºº
4. Afișarea rezultatelor selecției dosarelor 18.06.2024
ora 16ºº
5. Termen pentru depunerea contestațiilor cu privire la
selecția dosarelor 19.06.2024 ora 16ºº
6. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu privire
la selecția dosarelor și afișarea rezultatelor acestora 20.06.2024 ora 16ºº
7. Proba scrisă 26.06.2024 ora 09ºº
8. Afișarea rezultatelor probei scrise 26.06.2024 ora
16ºº
9. Termen pentru depunerea contestațiilor cu privire la rezultatul
probei scrise 27.06.2024 ora 16ºº
10. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu privire
la rezultatul probei scrise și afișarea rezultatelor acestora 28.06.2024 ora
16ºº
11. Data probei interviu 01.07.2024 ora 09ºº
12. Afișarea rezultatelor probei interviu 01.07.2024 ora
16ºº
13. Termen pentru depunerea contestațiilor cu privire la
rezultatul probei interviu 02.07.2024 ora 16ºº
14. Termen pentru soluționarea contestațiilor cu privire
la rezultatul probei interviu și afișarea rezultatelor acestora 03.07.2024 ora
16ºº
15. Afișarea rezultatelor finale 04.07.2024 ora 16ºº