Siminica Mirea (PSD Olt): Soluția eficientă și corectă pentru combaterea creșterii prețurilor la energie era REGLEMENTAREA pieței pentru o perioadă determinată

Senatorul PSD Olt Siminica Mirea susţine că reglementarea pieţei pe o perioadă determinată este soluţia combaterii creşterii preţurilor la energie.

Parlamentarul oltean arată că soluţia „de dreapta” reprezentată de compensare nu va avea un rezultat pozitiv.

„Încă de la început, alături de colegii mei social-democrați, am susținut ferm că soluția eficientă și corectă pentru combaterea creșterii prețurilor la energie era REGLEMENTAREA pieței pentru o perioadă determinată, până când vom depăși criza energetică europeană. Cu alte cuvinte, REGLEMENTAREA, soluția PSD, însemna o plafonare directă a prețurilor fără cheltuieli bugetare, în funcție de costurile de producție, având o marjă de profit plafonată la operatorii din piață, care ar fi practicat prețuri corecte. În prezent, COMPENSAREA, soluția celor de dreapta, reprezintă o plafonare a prețurilor la nivelul consumatorilor, urmând ca Guvernul să suporte ulterior diferența până la prețurile stabilite după BUNUL PLAC de operatorii de piață, indiferent de costurile de producție, CONTINUÂND astfel să practice prețuri speculative cu profituri uriașe și imorale”
, transmite Siminica Mirea, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

Ea adaugă că Guvernul nu va putea susține la nesfârșit prețurile operatorilor.

„Pe scurt, sunt mutate miliarde de lei de la bugetul de stat în buzunarele operatorilor. Iar acum, analizând ambele opțiuni prezentate mai sus, vă întreb, dragi cetățeni: miliardele de lei amintite n-ar fi fost mai importante pentru sănătate și educație? Trebuie să vă precizez că am susținut într-un final propunerea celor de dreapta de COMPENSARE dintr-un singur motiv: mizarea pe un comportament loial al operatorilor economici din piața de energie. Rezultat? Aceștia nu l-au respectat și au continuat să crească prețurile. Astfel, țara noastră care are rezerve de gaze naturale și capacități de producție, prezintă cele mai mari prețuri din UE. În acest caz, este necesară și urgentă revenirea la REGLEMENTARE!”, concluzionează parlamentarul PSD Olt.