S-au afişat rezultatele sesiunii de toamnă a Bacalaureatului

Au fost afişate rezultate sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat. În judeţul Olt, cea mai mare medie obţinută este 9,30.

Este vorba despre un elev din actuala promoţie de la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Corabia.

 Rezultatele pot fi consultate AICI.

 Începând cu această sesiune a examenului naţional de bacalaureat, Ministerul Educaţiei generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaţilor. Acest proces nu implică schimbări în ceea ce priveşte criteriile de evaluare/baremele şi tipurile de subiecte pentru probele scrise ale examenului de bacalaureat.

 Contestaţiile pot fi depuse tot astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât şi electronic.

 „În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere”, precizează Ministerul Educaţiei.

 Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (26 – 28 august), vor fi comunicate în data de 29 august.