Românii vor avea încă două zile libere, dar se vor bucura de ele abia în 2025

Începând de anul viitor, bugetarii vor avea două zile libere în plus, lucru decis de parlamentari. Este vorba despre ziua de Bobotează şi cea de Sfântul Ioan, mai exact 6 şi 7 ianuarie, care au fost declarate sărbători legale.


Proiectul, aprobat iniţial în Senat, a trecut şi de camera deputaţilor care este for decizional, arată observatornews.ro. Dar să nu ne bucurăm prea devreme căci legea, deşi va intra în vigoare în 2024, se va putea aplica abia peste 2 ani! Iar asta pentru că cele două mari sărbători creştine vor pica la anul în weekend!

Revenind la liberele legale care au mai rămas în acest an, trebuie spus că mai sunt 12 zile de bifat! Primele trei sunt în aprilie. Pe 14, în vinerea mare, iar apoi pe 16 şi 17, cele două zile de Paşte.

Urmează mult aşteptatul 1 mai iar apoi intrăm în vară cu încă un liber dat de la stat: 1 iunie. Românii vor mai sta acasă încă două zile de Rusalii, iar mai apoi în ziua Adormirii maicii Domnului, la mijloc de august.

Dar stăm acasă şi în sezonul rece: pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, pe 1 decembrie, de Ziua noastră Naţională. Iar anul se încheie, deasemenea, în plină vacanţă, pentru că urmează Crăciunul, adică alte două zile de stat acasă.