ITM Olt trage un semnal de alarmă cu privire la exploatarea muncitorilor români, care îşi câştigă existenţa departe de casă. Mai mult decât atât, au existat numeroase situaţii în care aceştia au fost chiar victimele unor înselătorii financiare. În acest sens, Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt vine cu o serie de recomandări pentru cei care aleg să accepte o ofertă de muncă în străinătate.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, din
informațiile oferite de Ambasada României la Oslo, a rezultat că cetățeni
români, aflați la muncă pe teritoriul Regatului Norvegiei, au devenit victime
ale exploatării prin muncă și/sau ai unor înșelătorii financiare.
Muncitori români au fost fraudați de compatrioți, care, la adăpostul firmelor pe care le conduc, le-au furat cartea de identitate bancară angajaților și au accesat credite foarte mari, la diferite instituții de credit din Norvegia, în numele și pentru angajatul lor.
Mulți dintre aceștia au rămas în continuare cu datorii de sute de mii de euro, sume pe care nu au posibilitatea să le achite. În timp ce plățile au ajuns către angajator, facturile și creanțele de colectare a datoriilor ajung la muncitorul imigrant.
„Metodele folosite de fraudatori sunt: falsificarea foilor de salariu, falsificarea identității prin atribuirea de funcții de conducere în firme sau, în cazuri mai elaborate, constituirea de firme în numele victimei. “Facilitatorii” solicită 20-30% din sumă, copie după pașaport, CNP Norvegian și token bancar. Pe lângă suma stabilită de comun acord, fraudatorii „împrumută” alte sume considerabile fără știință, dar cu documentele păgubitului”, transmite ITM Olt.
- să nu accepte cu ușurință ofertele de muncă prin
intermediul anunțurilor on-line, covorbiri telefonice;
- să nu apeleze la persoane necunoscute în mod direct;
- să verifice cu atenție oferta locului de muncă;
- să citească cu atenție clauzele contractului de
mediere;
- să verifice adresa și existența angajatorului străin
pentru care a optat;
- să nu accepte să plece la muncă în străinătate fără un
contract de muncă și în limba română sau contractele de angajare acceptate în
țara de destinație;
- să nu accepte achitarea unor sume de bani cu titlu de
comision, garanții sau cheltuieli de transport neefectuat;
- să nu cedeze nimănui dreptul de a le încasa bani pentru
munca prestată;
- să nu înstrăineze documentele de identitate sau cardul
bancar;
- să verifice dacă agențiile care oferă locuri de muncă
în străinătate sunt înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă
www.inspectiamuncii.ro;
- să consulte Ghidul lucrătorului român în țările Uniunii
Europene www.inspectiamuncii.ro sau www.mmuncii.ro;
- pot solicita un loc de muncă în străinătate și Agenției
de șomaj, prin rețeaua EURES www.anofm.ro.
Persoanele fizice nu au dreptul să exercite activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate. Agentului de plasare îi este interzis să perceapă tarif de mediere, comisioane sau alte taxe.

