Prima etapă a CN de Motocross se desfăşoară în judeţul Olt, la finalul lunii martie

Prima etapă a Campionatului Naţional de Motocross 2024 se desfăşoară, pe 30 şi 31 martie, pe Circuitul Oltenia Racing Park din comuna olteană Voineasa.


Oltenia Racing Park, care are traseu unic și deosebit de solicitant, este circuitul care găzduieşte evenimentul organizat de Oltenia Racing Kids si Top Cross TCS. 

Pista din comuna Voineasa, localitate situată în apropierea orașului Balș, a fost inaugurată în data de 9 aprilie 2022 când aici a fost organizat prologul competiţiei naționale Hard Enduro OlteniaX4.

La CN de Motocross participă aproximativ 150 de concurenţi din toată ţara, cu vârste începând de la cinci ani. 

Concurează clasele: 

-clasa 50 j mari

-clasa 50 j mici

-clasa 65cc

-clasa 85cc

-MX 2 juniori

-MX2

-MX1

-fete

-amatori

Nisipul oltenesc forţează de fiecare dată concurenții să își îmbunătățească abilitățile și să își dezvolte tehnica mersului pe motocicletă.