Poliţistul drogat şi băut, care a accidentat o femeie, în Caracal, în arest preventiv

Poliţistul în vârstă de 21 de ani, care în dimineaţa zilei de 5 septembrie, a lovit cu maşina o femeie, pe o stradă din Caracal, va sta în arest în următoarele 30 de zile. Magistraţii Judecătoriei Caracal au dispus arestul preventiv, în urmă cu puţin timp.

 

Poliţistul în vârstă de 21 de ani, din Caracal, agent în cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Constanţa, care a lovit cu maşina o femeie, în urmă cu două zile,va sta în arest preventiv, în următoarele 30 de zile. Asta au decis, în urmă cu puţin timp, magistraţii Judecătoriei Caracal.

Solutia pe scurt: În temeiul art. 226 alin. (1) din Codul de procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, în dosarul de urmărire penală nr. 1820/P/2023. În temeiul art. 226 alin. (2) raportat la art. 223 alin.(2) din Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului B.F.S.C. . pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. 1 C.p. şi părăsirea locului accidentului prev. de art. 338 alin. 1 C.p., pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 08.09.2023 până la data de 07.10.2023, inclusiv. Ia act de faptul că inculpatul B.F.S.C. a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contesta?ie în termen de 48 ore de la pronun?are pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 08.09.2023, ora 13:25.

Tânărul, care a lovit cu maşina o femeie, în vârstă de 33 de ani, avea o alcoolemie de 0,56 mg/l. De asemenea, a fost testat pozitiv cu aparatul Drugtest. Mai mult decât atât, acesta a încercat să scape de colegii săi, susţinând că la volan a fost sora sa, o tânără în vârstă de 24 de ani. Ulterior, tânărul a recunoscut că el a provoca accidentul.

Victima, în vârstă de 33 de ani, care traversa prin loc nepermis, se află internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.