Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Slătioara, a rămas fără permisul de conducere şi s-a ales cu o amendă usturătoare după ce nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu o ambulanţă. Autoturismul condus de bărbat nu avea nici ITP şi nici asigurare RCA.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 8.30, la intersecția drumului național DN 65 cu Drumul Județean DJ 677, în afara localității Slătioara.
Bărbatul în vârstă de 61 de ani, din comuna Slătioara, în timp ce conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la pătrunderea pe Drumul Național 65, intrând în coliziune cu o autospecială aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Olt, condusă de un alt bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Coteana.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind înregistrate doar pagube materiale.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus de bărbatul de 61 de ani nu avea inspecția tehnică periodică efectuată și nici poliță RCA valabilă.
„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Pentru abaterile constatate, conducătorul auto de 61 de ani a fost sancționat contravențional, conform prevederilor legale în vigoare, cu amendă în valoare de 3.645 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, precum și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile”, transmite IPJ Olt.

