PNL Slatina a pus pe lista de consilieri un candidat condamnat la muncă în folosul comunităţii

Adrian Robert Constantin, apropiat al preşedintelui PNL Slatina şi pus pe lista de candidaţi la Consiliul Local, a fost condamnat la muncă în folosul comunităţii pentru că nu şi-a plătit o amendă aplicată de Jandarmerie.


Constantin a fost amendat de o patrulă de jandarmi, în 2016, cu suma de 2.800 lei, după ce i-a împiedicat pe oamenii legii să-i legitimeze pe doi tineri. Incidentul s-a petrecut în zona străzii Aleea Independenţei din Slatina.

Cel care vrea să intre în legislativul Slatinei nu s-a sinchisit să plătească sancţiunea, aşa că Direcţia Economică a municipalităţii a început executarea sa silită. Deoarece nu au avut ce să execute - conturi sau venituri legal declarate - reprezententanţii Primăriei au trimis dosarul la instanţă, Judecătoria Slatina dispunând ca Adrian Robert Constantin să facă 183 de ore de muncă în folosul comunităţii, în contul amenzii pe care o are de plată.

„Admite cererea astfel cum a fost precizată de petentul MUNICIPIUL SLATINA, în contradictoriu cu intimatul CONSTANTIN ADRIAN ROBERT. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale neachitate aplicate intimatului cu 183 ore de prestare de activităţi în folosul comunităţii, corespunzător sancţiunii amenzii neachitate în cuantum de 2.800 lei aplicate intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria JO nr. 1087325/11.06.2016. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii urmează a fi executată la Primăria Municipiului Slatina, în domeniile şi locurile ce vor fi stabilite de această instituţie”, arată instanţa.


  • Foto PNL Slatina a pus pe lista de consilieri un candidat condamnat la muncă în folosul comunităţii


Totodată, anterior implicării în campania electorală a preşedintelui PNL Slatina, Adrian Robert Constantin s-a remarcat prin agresivitate pe site-urile de socializare, în special pe Tiktok.