Plecată de la Corabia, Narcisa Pheres este creatoarea bijuteriilor purtate de Michelle Obama și vedetele de pe covorul roșu

Dacă o întrebi, Narcisa Pheres spune că povestea asta nu e despre ea, e despre bijuteriile care fac înconjurul întregii lumii și care completează colecțiile celor mai bogați oameni ai planetei, scrie publicaţia life.ro.

Narcisa Pheres a plecat din sudul României, mai exact din Corabia, având un bagaj extrem de greu și valoros: știa de acasă că fără educație nu poți obține mare lucru în viață. Prima oprire a făcut-o la București, la Facultatea de Litere, având în minte o viață la catedră.

Avea posibilitatea să aleagă să studieze încă o limbă străină și a ales japoneza, părându-i-se ceva provocator, exotic și cool. S-a îndrăgostit de un japonez și imediat după terminarea facultății s-a mutat în Țara Soarelui Răsare. Relația nu a durat, însă Narcisa Pheres a început o călătorie fabuloasă.

Atrasă de design și artă, s-a școlit și a început să creeze bijuterii de lux. Azi, piesele ei se regăsesc în cele mai sofisticate și valoroase colecții din lume, iar prima celebritate ce a purtat o creație de-a ei a fost Michelle Obama.

un interviu cu Narcisa Pheres, pe life.ro