O veste tristă a îndoliat, în această dimineaţă, colectivul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Olt. Daniela Bălaşa, şef serviciu Inspecţie Socială în cadrul instituţiei, s-a stins din viaţă la vârsta de doar 55 de ani, în urma unei boli nemiloase.
Anunţul a fost făcut de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, care a transmis un mesaj de regret şi condoleanţe familiei îndurerate.
„Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială își exprimă profundul regret pentru trecerea în neființă a colegei noastre Daniela Bălașa, Șef Inspecție Socială în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt.
Activitatea, profesionalismul și dedicarea sa vor rămâne în memoria colegilor și a tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște.
Un om care a lăsat amprente frumoase în activitatea desfăsurată și în sufletele colegilor.
Dumnezeu să o odihnească în pace!”, este mesajul transmis de AJPIS.
Toţi cei care vor să-şi ia rămas bun o vor putea face, începând din această după-amiaza, trupul neînsufleţit al acesteia fiind depus la capela bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, din Slatina. Înmormântarea va avea loc joi, 12 martie.
Condoleanţe familiei şi putere de a trece peste această grea încercare!