Petrecere de Ziua Copilului, în părculeţul de lângă Primăria Balş

1 iunie va fi o zi specială pentru copiii din Balş. Primăria organizează o petrecere tematică în părculeţul din proximitatea instituţiei. 


Personaje îndrăgite din desenele animate îi vor întâmpina pe micuţii care vor veni la petrecerea ce va începe la ora 10.00. 

Copiii vor avea parte de surprize dulci, dar şi de o cabină foto. 

„O ocazie unică de a crea amintiri de neuitat pentru cei mici! Vă aşteptăm cu drag să petrecem împreună o zi minunată”, este mesajul primarului Cătălin Rotea.