Patronul Marconf Piatra-Olt, în fruntea creditorilor la moartea propriei firme

Procedura insolvenţei continuă în cazul firmei controlate de omul de afaceri Gheorghe Bădiţă, SC Marconf SRL, cu membrii familiei acestuia în fruntea creditorilor de drept şi cu cereri cel puţin suspecte din partea Organizaţiei Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, controlată tot de familia Bădiţă.

Termene peste termene în cazul insolvenţei Marconf, intrată în această procedură la începutul anului în curs, la cererea debitorului însuşi, potrivit Legii 85/2006, cu membrii familiei care controlează societatea pregătiţi să stoarcă sume importante de bani din falimentul propriei societăţi comerciale. Este vorba de soţia afaceristului, Tania Bădiţă, care solicită nu mai puţin de 48 de miliarde de lei vechi pe care le-ar fi împrumutat firmei, de fiul său, care figurează în tabelul creditorilor cu 4,2 miliarde lei vechi, dar şi de însuşi Gheorghe Bădiţă, care ar fi creditat propria firmă cu peste 1.400.000.000 lei vechi, ca asociat. De asemenea, printre creditori se află inclusiv SC Marprod SRL, firmă aflată şi ea în insolvenţă, administrată tot de familia Bădiţă şi care este înscrisă pe tabel cu aproape 33 de miliarde de lei vechi. Cu o sumă enormă, de peste 130 miliarde de lei, figurează în tabelul creditorilor Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), înfiinţată în 2008 de însuşi Gheorghe Bădiţă, care a ocupat funcţia de preşedinte până de curând, când această calitate a fost cedată altei persoane ca să nu bată la ochi solicitarea din tabelul creditorilor.

Modalitate de lucru

Pentru motivarea cererii, la dosar a depusă factura nr. 0007/02.08.2010 în valoare de 8.828.091 RON, contravaloarea contractului nr. 6 din data de 3 mai 2010 (nu se specifică denumirea produselor sau a serviciilor prestate) şi factura nr. 0010/17.01.2011, de peste 4,4 milioane de lei noi, „contravaloare a livrării de apă pentru sezonul de irigaţii 2010 – 2011“, în baza contractului nr. 4 din 7 ianuarie 2011.

Iată ce declară, însă, un fost angajat al omului de afaceri din Piatra Olt, Panait: „Noi, eu şi fratele meu, am lucrat la el, la animale, până în 15 februarie anul acesta, când am plecat să nu mai vedem cum îi mor animalele de foame. Ce să ude, poate ploaia, poate Dumnezeu! El, sau OUAI-ul ăsta, n-a udat domnule nimic, să nu mai umble cu prostii că n-a udat nimic. Eu am 60 de ani, sunt om în toată firea, am lucrat la el şi pe mult şi pe puţin şi pe degeaba, nu vorbesc aiurea. N-a udat nimic cu OUAI-ul, poate să spună toţi cei cărora le-a săpat pământurile ca să bage o conductă peste deal, o conductă care a rămas aşa, că zicea că nu ştiu ce aşteaptă de la Reşiţa, că nu ştiu ce aşteaptă de nu ştiu unde, a lăsat totul aşa, are şi acum litigii cu proprietarii terenurilor. O singură dată în 2009 a băgat apă pe canalul ăl mare şi a udat aşa, apă de ploaie, a băgat nişte apă acolo la el, dar a băgat de probă, să facă probă la pompe. Că şi pompele alea dacă vă duceţi nu funcţionează nici una. Eu am lucrat în fostul IAS 25 de ani, am lucrat şi la irigaţii şi am cunoştinţă de lucrurile astea. N-a udat nimic, să nu mai umble cu prostii de-astea. Acum el, disperat, se ţine ca înecatu’ de un fir de iarbă. Păi el nu doar că nu a udat, dar nici măcar nu ştie pe unde este linia de hidranţi, linia veche de hidranţi. Aşa, doar atunci, în 2009, a făcut un pic de probă, că eu am fost permanent acolo, şi când eram în şomaj, că ne-a dat şi în şomaj, da’ ne chema la muncă; eu sunt om bătrân, nu mint ca să intru la puşcărie“.

Creditori şi creditori

Unul dintre creditori susţine că în spatele unor asemenea solicitări s-ar ascunde de fapt un grup infracţional de urma căruia organelor abilitate ale statului nu le-ar fi greu să dea.

 

„Păi, dacă ei au atâtea credite neplătite la bănci, de unde Dumnezeu aveau să-şi împrumute propriile firme cu atâţia bani? Păi, după ce au făcut ce au făcut cu firmele, acum vor să păgubească de tot adevăraţii creditori, adică pe noi? Ştiţi ce face omul ăsta cu cei care i-au dat bani? Sunt multe lucruri necurate aici, foarte multe şi nu ştiu de ce nu se sesizează poliţia“, declară omul.


Potrivit unui document din dosarul 1055/104/2012 aflat pe rolul instanţei de contencios administrativ a Tribunalului Olt, situaţia creditelor bancare ale firmei la 31.01.2012 arăta astfel: BRD Slatina - 512.049,81 euro; Banca Românească - 393.933,67 euro; Banca Românească - 14.071,25 euro; Bancpost - 73.080 euro; BRD Slatina - 870.754,85 euro; BRD Slatina - 35.213,89 euro; dobânzi aferente creditelor - 5.345,62 euro. Total: 1.904.449,09 euro, adică 12.285.984,17 lei.


Pe tabelul creditorilor valabil la 29 februarie 2012 figurează, în afara băncilor, zeci de firme private, instituţii publice şi avocaţi, precum Primăria Slatina, Primăria Piatra Olt, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, Administraţia Fondului pentru Mediu, Liebherr România SRL, KA Promotion Line SRL, Compania de Apă Olt, Autoritatea Feroviară Română AFER, CEZ Vânzare SA, Bebe Trans Rom SRL, Pon Star GMT SRL etc.


Dintr-un total de peste 190 de miliarde de lei vechi datorii, familiei Bădiţă şi organizaţiei controlate de aceasta, OUAI Piatra Olt, ar trebui să le revină aproape 170 de miliarde de lei vechi. Or, spun ceilalţi creditori, suma este umflată cu solicitări în baza unor documente dubioase introduse în dosar. Cei care controlează SC Marconf SRL au mai utilizat documente fiscale fictive în cazul unei solicitări de rambursare a TVA care se ridica la circa 35 miliarde de lei. Suma a fost solicitată în baza unor facturi fictive pentru nişte utilaje cumpărate de Marconf care n-au fost niciodată găsite de inspectorii fiscali, după cum nici firma de la care ar fi fost achiziţionate n-a fost găsită pentru că n-a existat niciodată. În plus, Gheorghe Bădiţă figurează în mai multe dosare penale în care se fac cercetări pentru infracţiuni extrem de grave. Cu toate acestea, el continuă să extragă agregate minerale din zona Piatra Olt, de pe suprafeţe de teren pentru care nu deţine autorizaţii de exploatare.


În ceea ce priveşte dosarul insolvenţei, instanţa a dat un nou termen la 15 octombrie, pentru soluţionarea contestaţiilor la tabelul creditorilor.