Două autoturisme aflate sub sechestru judiciar au fost descoperite de polițiștii din Olt în cadrul unei razii desfășurate la Scorniceşti, unde are loc o nuntă a unui clan interlop din Drăgăşani.
Poliliţiştii din Olt desfăşoară, în această seară, o razie de amploare în oraşul Scorniceşti, unde are loc nunta unui clan interlop din Drăgăşani.
Nunta interlopilor din clanul Brătianu are loc la restaurantul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, care are dotări de lux printre care un ring de dans cu acoperiş retractabil.
Potrivit unor surse, în urma raziei, oamenii legii olteni au depistat două autoturisme care se aflau sub sechestru judiciar, fiind dispuse măsuri legale.
„Inspectoratul de Poliție Județean Olt, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt, desfășoară în aceste momente o acțiune de amploare pe raza orașului Scornicești.
Obiectivul principal al intervenției este menținerea ordinii și siguranței publice în zonă.
La acțiune participă polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, alături de jandarmii I.J.J. Olt. Operațiunea are ca scop prevenirea oricăror fapte ilegale, controlul traficului rutier și combaterea oricăror comportamente antisociale care ar putea apărea.
Forțele de ordine sunt pregătite să intervină rapid în cazul oricăror incidente și să asigure respectarea legii pe toată durata acțiunii.
Inspectoratul rămâne angajat în asigurarea unui mediu sigur și în menținerea ordinii publice în județul Olt, prin acțiuni eficiente și proactive”, transmite IPJ Olt.