Totul începe, însă, cu mult înainte de nuntă, cu cererea în căsătorie, pentru care mirele ar trebui să meargă în peţit la viitorii săi socri, înainte de a-i cere mâna iubitei sale. Dacă are consimţământul acestora, alege cu multă atenţie inelul de logodnă şi apoi o cere în căsătorie pe aleasa inimii.
Odată acceptată cererea în căsătorie, tinerii miri trebuie să decidă pe cine vor alege naşi, adică părinţi spirituali. Conform tradiţiei şi obiceiurilor, obligaţiile materiale ale naşilor sunt suportarea cheltuielilor cu voalul miresei, a lumânărilor şi a slujbei religioase. Aceştia au datoria de a-i călăuzi pe tinerii miri pe drumul lor împreună în viaţă. Tinerii miri, cum spune preotul, trebuie să-i respecte întru totul pe naşi, exact aşa cum îşi respectă propriii părinţi. După ce s-au hotărât pe cine îşi doresc ca naşi, tinerii miri trebuie să le facă acestora o vizită cu ploconul în braţe. Ploconul poate fi primit sau refuzat de către naşi, primirea acestuia echivalând cu acceptarea propunerii de a-i năşi pe tinerii miri.
Bărbieritul mirelui
În ziua nunţii, dacă ar fi să respectaţi tradiţiile româneşti, ar trebui ca alaiul de nuntă să fie pornit de către cavalerii de onoare ai mirelui.
Aceştia iau cu ei lăutarii şi se duc la mire acasă unde se vor ocupa de bărbieritul mirelui, semn al transformării flăcăului în bărbat. După ce a fost bărbierit, mirele şi părinţii acestuia, împreună cu cavalerii de onoare şi urmaţi de lăutari pornesc cu alaiul spre casa naşilor. Aici, mirele îi dăruieşte naşei buchetul şi îi prinde naşului papionul la gât. Mai există obiceiul ca mirele să le aducă naşilor câteva cadouri „de îmbrăcat”, conform tradiţiei (pe vremuri se făceau cadou cămăşi şi fuste populare brodate manual). Naşul mare îi cinsteşte pe cei din alai cu vin şi bucate alese, apoi, împreună cu naşa, iau lumânările de nuntă şi voalul miresei şi pornesc în fruntea alaiului spre casa miresei.
Aranjatul miresei
Aici are loc gătitul miresei de către naşă şi domnişoarele de onoare şi prinsul voalului de către naşă. Gătită fiind, mireasa iese din casă şi se întâlneşte cu mirele, care îi dăruieşte buchetul de mireasă. În semn de apreciere, mireasa le prinde cocardele naşului, naşei şi mirelui. Apoi, domnişoarele de onoare continuă cu împărţitul cocardelor către socrii mari şi mici, către rude şi către ceilalţi nuntaşi. Mersul în alai, ca şi intrarea în biserică, trebuie să respecte următoarele reguli: în deschiderea alaiului trebuie să fie o domnişoară de onoare şi un cavaler de onoare care să ducă lumânările celor doi miri. În spatele lor se află naşul şi mireasa, apoi mirele şi naşa. Atât în coloană, cât şi în biserică, mireasa stă întotdeauna la stânga mirelui sau a naşului, iar toate femeile din alai stau de asemenea în stânga bărbaţilor pe care îi însoţesc.
În timpul slujbei de cununie, preoţii îi iau pe miri şi naşi la dansul lui Isaia în jurul mesei, unde mirele şi mireasa încearcă să se calce pe picior reciproc.
Dacă până în momentul ieşirii din biserică, mireasa trebuia păzită pentru a nu zări alte mirese (superstiţia spune că ar aduce ghinion privirea altor mirese), odată cununată şi intrată în rândul femeilor, aceasta poate vedea orice alta mireasă, cununată sau nu. Este rândul altor mirese necununate să-şi ferească privirea!
Apoi, tot alaiul se îndreaptă spre locaţia unde va avea loc petrecerea. Deşi tradiţia spune că la nuntă se petrece trei zile şi trei nopţi, poate doar în anumite zone rurale se mai respectă acest obicei.
Unul dintre obiceiurile de nuntă cele mai cunoscute este furatul miresei. Furatul miresei este un moment plin de umor, finalizându-se cu răscumpărarea miresei de către naş sau mire şi cu regăsirea romantică a proaspeţilor însurăţei. În zilele noastre, nuntaşii au început să improvizeze şi alte furturi (al mirelui, al naşei, al socrilor etc.) pentru a avea ocazia să ceară ca răscumpărare executarea de diverse sarcini umoristice (striptease, interpretarea unei melodii, rostitul unei declaraţii etc).
Imediat după servirea tortului, naşa se ocupă de scosul voalului miresei. Scoaterea voalului şi înlocuirea acestuia cu o eşarfă roşie (de regula pe ritmul cântecului popular „Ia-ţi mireasă ziua bună”) semnalează tranformarea tinerei fete în femeie măritată. Mireasa va prinde voalul scos din părul ei în părul altei tinere nemăritate. Urmează un moment mult aşteptat de către cei necăsătoriţi, anume aruncarea buchetului de către mireasă şi a jartelei de către mire. Multe cupluri moderne şi fără prejudecăţi au transformat aceste momente în scene pline de amuzament pentru toţi cei prezenţi: mirele poate scoate cu dinţii jarteaua de pe piciorul miresei, iar tânărul neînsurat care a prins jarteaua poate fi rugat să o urce în acelaşi fel pe piciorul domnişoarei care a prins buchetul de mireasă.
Deşi petrecerea pare a se fi încheiat, după o scurtă odihnă, nuntaşii continuă să petreacă la casa mirilor cu ciorba de potroace. După câteva zile, proaspeţii căsătoriţi pleacă în luna de miere pentru a celebra primele zile ale căsniciei. Astfel se încheie acest eveniment unic în viaţa oricărui cuplu.
Sursa: ghidulmiresei.ro
