Noi proiecte pentru reabilitarea şi modernizarea unor zone şi clădiri din Caracal

Municipalitatea caracaleană depune pentru finanţare externă mai multe proiecte care vor schimba faţa oraşului.


Primarul Ion Doldurea a anunţat că, până la 31 martie, vor fi depuse în vederea finanţării proiectele pentru restaurarea mai multor imobile pe care primăria le are în administrare, dar şi a unor zone din centrul urbei.

„Până pe 31 martie vom depune noi proiecte pentru reabilitarea și modernizarea unor zone și clădiri din oraș. Restaurăm  imobilul din Plevnei nr 1, fosta clădire a Internatului Liceului „Ioniță Asan” și Casa „Nicolae Titulescu”, reabilităm zonele „Piața Victoriei”, „Șapte scări” și refacem Teatrul de Vară”, a declarat Ion Doldurea.

Peste 100 milioane euro valoarea proiectelor pe care administraţia municipiului Caracal le implementează prin proiecte cu fonduri europene sau linii de finanțare guvernamentală,  din anul 2020 şi până în prezent. Potrivit unui comunicat remis de Primăria Caracal, 42.809.152 euro sunt în proiecte care se află deja în derulare.

Vorbim de fonduri pentru modernizarea şi dezvoltarea comunității, pe care administrația i-a atras prin depunerea de proiecte:

crearea de blocuri de locuințe

creșterea eficienței energetice a locuințelor rezidențiale

reabilitarea și creșterea eficienței energetice a 3 unități școlare și a unei creșe

investiții în modernizarea mobilierului și dotarea unităților de învățământ

reabilitarea iluminatului public

modernizarea și extinderea infrastructurii stradală

construirea unei creșe moderne pentru 80 de locuri

construcția de blocuri de locuințe sociale

crearea de insule ecologice

crearea unei baze sportive

înființarea unui cămin de zi pt vârstnici

reabilitarea casei memoriale Iancu Jianu

modernizarea infrastructurii stradale

Pentru reabilitarea și modernizarea a 10 km de străzi, administrația municipiului Caracal a alocat fonduri din bugetul local.