Militarul de la Deveselu şi amicii săi, suspectaţi de viol, au fost arestaţi

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, miercuri, să-i aresteze pentru 30 de zile pe militarul de la baza din Deveselu şi ceilalţi trei bărbaţi din Olt suspectaţi că au violat o tânără, în luna iunie. Decizia nu este definitivă.

Soldatul Răzvan Ionuţ Negreţ, Valentin Ionuţ Ionescu, Florin Codruţ Ionescu şi Marian Alexandru Feleşco au fost arestaţi pentru 30 de zile de Tribunalul Bucureşti, instanţa admiţând propunerea procurorilor militari. Cei patru tineri pot, însă, contesta decizia magistraţilor.

 

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei patru tineri, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, potrivit unui comunicat al Parchetului instanţei supreme. Totodată, magistraţii au dispus reţinerea celor patru inculpaţi şi au propus arestarea preventivă a acestora.

 

Potrivit procurorilor, în noaptea de 14 spre 15 iunie, pe un câmp din apropierea municipiului Caracal, inculpaţii, prin constrângerea victimei R.V., au întreţinut cu aceasta raporturi sexuale.

 

Dosarul, aflat iniţial la Parchetul Judecătoriei Caracal, a fost înaintat Parchetului Militar Bucureşti.

 

Tânăra a depus plângere la Poliţie în 16 iunie, ea spunându-le anchetatorilor că mergea la o întâlnire, alături de o prietenă, când s-a întâlnit cu un cunoscut din Deveselu, care s-a oferit să le ducă cu maşina. Ulterior, bărbatul ar fi oprit maşina în câmp şi, împreună cu trei prieteni pe care i-a chemat acolo, printre care şi militarul, ar fi violat-o pe tânără.

 

Tânăra care i-a acuzat pe cei patru bărbaţi că ar fi violat-o s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 100.000 de euro. Niciunul din cei patru inculpaţi nu şi-a recunoscut faptele.