Un autoturism a rămas suspendat, pe drumul naţional DN 65, în zona podului de pe râul Plapcea.
Evenimentul rutier s-a petrecut, joi dimineaţă, în zona localităţii Jitaru.
Potrivit IPJ Olt, nu au existat victime, iar evenimentul a fost protocolat de poliţişti drept tamponare.
Şoferul, un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Bucureşti, a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 870 de lei pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabilul umed.