Marius Oprescu: Premierea olimpicilor şi sportivilor cu performanţe, mutată în ianuarie. CJ Olt primeşte colindătorii de Sărbători

Elevii olimpici, profesorii lor, dar şi sportivii şi antrenorii din judeţul Olt cu performanţe deosebite obţinute în acest an vor fi premiaţi de Consiliul Judeţean. Preşedintele forului, Marius Oprescu, a explicat că premierea intrată în tradiţie va fi mutată în luna ianuarie. Totodată, el a anunţat că şi în acest an colindătorii vor fi primiţi la sediul instituţiei.


Marius Oprescu a explicat că Ordonanţa 90 care a fost emisă de Guvern împiedică autorităţile să facă angajamente de plată pentru lunile noiembrie şi decembrie. Aşa că soluţia găsită de CJ Olt pentru premierea elevilor şi sportivilor cu performanţe deosebite este mutarea în anul următor.

 Totodată, şeful CJ Olt a ţinut să sancţioneze faptul că această tradiţie de la nivelul judeţului este folosită grosolan în scop electoral.

„Mie îmi pare rău că astfel de acțiuni – cu olimpici, cu sportivii -  acțiuni pe care le țineam, sunt folosite în scop electoral.  Așa cum știți și dvs., a apărut o ordonanță care ne blochează să facem angajamente pe ultimele două luni. Asta nu înseamnă că de la 1 ianuarie toate aceste angajamente nu sunt posibile. Acum nu se caută blocarea activităților UAT-urilor, sunt ca statul român să încadreze în ținta de deficit a asumată la nivelul Comisiei Europene. De la 1 ianuarie, atunci când nu mai există acea ordonanță care ne obligă să nu facem angajamente pe final de an, probabil în prima ședință de consiliu, vom avea vom avea cele două hotărâri în ceea ce privește premierea olimpicilor şi sportivilor cu performanţe”, a declarat, luni, Marius Oprescu. 

El a adăugat că situaţia premiilor este deja pregătită de aparatul de specialitate al CJ.

„Sunt în jur de 800 de olimpici și profesori care trebuie premiați și deja noi avem această situație. În jur de 200.000 lei vor fi plătiți către acești olimpici. Cu siguranță premierea va fi făcută în ianuarie, începutul lunii februarie, atât pentru sportivi, cât și pentru olimpici”, a mai spus Oprescu. 

CJ Olt primeşte colindători, de Sărbători

Marius Oprescu a ţinut să dezmintă o altă dezinformare propagată în principal de prefectul Mario De Mezzo. Preşedintele CJ Olt a asigurat că forul judeţean îi va primi pe toţi copiii care vin să colinde instituţia, de Sărbătorile de Iarnă, şi le va da şi cadouri.

„În ceea ce privește cadourile dăruite copiilor ce vin la colindat, tot aud în spațiul public teorii emise de un om ca de la care ar trebui să am pretenții, având în vedere că vorbește din funcția de prefect. Din păcate, nu este informat, folosește o propagandă ieftină, ca să zic așa. Bineînțeles că așa cum am dat pe fiecare an, Consiliul Județean Olt va găsi soluții și va primi colindători” , a mai spus Marius Oprescu.