Întâlnire de lucru cu autoritățile locale din județ, organizată de ADR Sud-Vest Oltenia, în sala de şedinte a CJ Olt (FOTO)

Reprezentanţii Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management, au avut o întâlnire, în sala de şedinţe a CJ Olt, cu autorităţile publice locale din judeţ, pe tema oportunităților de finanțare din Programul Regional Sud-Vest (PR SV) Oltenia 2021-2027.


La întâlnirea de miercuri au participat peste 130 de reprezentanți ai primăriilor de municipii, orașe și comune din județ.

  • Foto Întâlnire de lucru cu autoritățile locale din județ, organizată de ADR Sud-Vest Oltenia, în sala de şedinte a CJ Olt (FOTO)
  • Foto Întâlnire de lucru cu autoritățile locale din județ, organizată de ADR Sud-Vest Oltenia, în sala de şedinte a CJ Olt (FOTO)

„Îi avem alături pe reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia, care vă vor prezenta Programul Regional 2021-2027 și prioritățile de investiții ale acestuia. Este adevărat că Programul Regional se adresează, în principal, mediului urban și zonelor funcționale urbane, însă există suficiente fonduri și pentru mediul rural, pentru fiecare tip de unitate administrativ-teritorială. Este important ca dumneavoastră să știți ce tipuri de intervenții vor fi sprijinite și pentru care dintre acestea veți putea aplica astfel încât să reușiți să atrageți cât mai multe fonduri europene în municipiile, orașele sau comunele pe care le administrați”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.

  • Foto Întâlnire de lucru cu autoritățile locale din județ, organizată de ADR Sud-Vest Oltenia, în sala de şedinte a CJ Olt (FOTO)
  • Foto Întâlnire de lucru cu autoritățile locale din județ, organizată de ADR Sud-Vest Oltenia, în sala de şedinte a CJ Olt (FOTO)

Întâlnirea din Olt a fost ultima din seria celor organizate în judeţele care fac parte din ADR Sud-Vest Oltenia. 

„După evenimentele de succes organizate în Dolj, Gorj, Vâlcea și Mehedinți, astăzi, a venit rândul județului Olt să primească vizita experților ADR Sud-Vest Oltenia. Se încheie, astfel, seria întâlnirilor cu autoritățile publice locale din regiune, în perspectiva finanțărilor viitoare și a oportunităților de dezvoltare cu bani europeni. Bineînțeles că astfel de întâlniri vor mai avea loc și de acum înainte, pentru că ne dorim să păstrăm o legătură permanentă cu partenerii și beneficiarii noștri. I-am consultat de fiecare dată, pentru că este important să le înțelegem nevoile și prioritățile, iar acest Program Regional, prin care avem la dispoziție nu mai puțin de 1,2 miliarde de euro pentru dezvoltarea Olteniei, este rezultatul acestor consultări periodice. Mă bucur să văd o participare atât de numeroasă la acest eveniment, la fel ca și la celelalte întâlniri din regiune, pentru că asta dovedește interesul autorităților publice locale pentru atragerea de fonduri europene. Mai ales că nu vorbim doar despre Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, ci și despre alte două programe pe care le vom gestiona ca Organism Intermediar, Programul Tranziție Justă, cu o alocare de 950 de milioane de euro pentru județele Dolj și Gorj, dar și Programul Sănătate, cu o alocare de 750 de milioane de euro pentru regiunea noastră”, a precizat Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

  • Foto Întâlnire de lucru cu autoritățile locale din județ, organizată de ADR Sud-Vest Oltenia, în sala de şedinte a CJ Olt (FOTO)
  • Foto Întâlnire de lucru cu autoritățile locale din județ, organizată de ADR Sud-Vest Oltenia, în sala de şedinte a CJ Olt (FOTO)

Experții din cadrul ADR Sud-Vest Oltenia le-au prezentat autorităților publice locale informații generale privind PR SV Oltenia 2021-2027, prioritățile de finanțare ale acestuia, tipurile de intervenții, solicitanții eligibili, bugetul alocat, precum și aspecte privind utilizarea clauzei suspensive în achizițiile publice. De asemenea, au fost oferite detalii despre imunizarea la schimbările climatice și principiul DNSH, dar și despre ghidurile specifice care s-au aflat în consultare publică.

Astfel, în data de 28 februarie 2023, s-a încheiat perioada de consultare publică a primelor 5 ghiduri de finanțare pentru PR SV Oltenia 2021-2027: eficiență energetică - investiții în clădirile publice, infrastructură educațională - învățământ primar și secundar, accesibilitate și conectivitate la nivel județean - drumuri județene și soluții de descongestionare a traficului.

De asemenea, alte 7 ghiduri s-au aflat în consultare publică până la data de 31 martie 2023. Este vorba despre eficiență energetică și infrastructură verde – sprijin pentru conservarea, îmbunătățirea sau extinderea infrastructurii verzi-albastre, dezvoltare teritorială sustenabilă – sprijin pentru dezvoltare urbană integrată și un apel dedicat strategiilor teritoriale integrate.

Un singur ghid se mai află în consultare publică până la data de 11 aprilie 2023. Acesta este dedicat mediului de afaceri din regiune și privește îmbunătățirea competitivității și a inovării în IMM-uri.