Vediţa Coloneşti a câştigat, scor 4-2, meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova II, la capătul unei partide cu două reprize diamentral opuse. Oaspeţii au condus cu 2-0 la pauză, pentru ca în actul secund jucătorii aflaţi sub comanda lui Bobi Verdeş să puncteze de patru ori pe tabelă şi să întoarcă astfel soarta partidei.
Dalu a marcat, pentru 1-2, în minutul 48, dintr-un penalty obţinut de Stancu, pentru ca Bîră să restabiliească egalitatea în minutul 72, scor 2-2, cu o lovitură de cap. Acelaşi Andrei Bîră a marcat pentru 3-2 în minutul 82, pentru ca în minutul 90+1 Nichita să aducă desprinderea, scor 4-2, cu o execuţie de la distanţă, peste portar, care era ieşit dintre buturi.
Vediţa Coloneşti câştigă astfel trei puncte importante în economia clasamentului, la capătul unei reveniri spectaculoase.