Toţi medicii de familie din judeţ au semnat contractele cu CAS Olt. Doctorii dau asigurări: „Niciun pacient nu va plăti consultaţia”

Începutul de an a debutat cu conflictul dintre medicii de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Toţi cei 240 de medici de familie olteni au semnat actele adiţionale la contractele de prestări servicii. Deşi nemulţumirile lor rămân, doctorii olteni spun că niciun pacient nu va fi pus să plătească consultaţiile sau alte servicii acordate.

Preşedintele CAS Olt, Florin Ciocan, a precizat că toţi medicii de familie olteni au semnat actele adiţionale, iar în baza acestor documente trebuie să acorde servicii medicale asiguraţilor din judeţ.

„Toţi cei 240 de medici de familie din judeţ au semnat actele adiţionale la contractul de prestări servicii pentru medicină primară. Dacă au semnat contractele cu CAS Olt, sunt obligaţi să dea reţete compensate sau trimiteri. Dacă va refuza vreunul o să vedem care este situaţia, dar nu cred că vor fi probleme. Probabil că revendicările lor rămân, indiferent dacă au semnat sau nu actele adiţionale. Am văzut că nemulţumirile lor sunt legate de punctul de la centrele de permanenţă, dar şi protocoalele medicale. La nivelul judeţului, contractele fiind semnate, nu văd niciun motiv să nu acorde servicii medicale”,
a spus Florin Ciocan.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Olt, doctorul Mihai Ungureanu, a declarat că nemulţumirile lor rămân, însă a dat asigurări că niciun pacient nu va fi nevoit să plătească consultaţiile sau alte servicii medicale. 

„Aşteptăm date noi de la nivel central. S-au promis câteva lucruri că vor fi puse în aplicare pe termen scurt, referitor la debirocratizare, s-a semnat un protocol pe centrele de permanenţă, dar nu s-a publicat în Monitorul Oficial. Pe partea de finanţare sunt probleme tehnice, a rămas că se va discuta în aprilie. Noi am semnat actele adiţionale la contractele de prestări servicii, însă nemuţumirile noastre rămân. Discuţii se referă la punerea în aplicare a unor promisiuni. Nu plăteşte nimeni nicio consultaţie, dar aşteptăm mesajul de la centrul”, a spus medicul Mihai Ungureanu.