Marius Iancu: Noi, oamenii politici, trebuie să facem un pas în spate acum și să facem liniște! Să îi lăsăm pe specialiști să vorbească, să vină cu cele mai bune soluții

Deputatul PSD Olt, Marius Iancu, a avut o primă reacţie după ce Cabinetul Cioloş a fost respins la vot de plenul reunit al Parlamentului.

Parlamentarul oltean pledează pentru un Guvern de specialişti, care să treacă ţara de criza sanitară.

„Noi, oamenii politici trebuie să facem un pas în spate acum și să facem liniște! Să îi lăsăm pe specialiști să vorbească, să vină cu cele mai bune soluții și să guverneze pentru a trece țara prin această catastrofă. La fiecare 2 minute, un român moare de COVID-19, iar peste 3500 de oameni au decedat în ultima săptămână. Adică, o comună întreagă, așa cum sunt multe în această țară, a dispărut.... Regretele și emoțiile prelucrate ale lui Iohannis nu își au rostul acum. Este mult prea târziu pentru discursuri și gesturi politice...”, a declarat Marius Iancu.

Deputatul spune că actuala Putere trebuie să ia decizii rapide.

„Avem nevoie de dialog, de responsabilitate și să ascultam vocea specialiștilor. Avem nevoie de un Guvern de experți care să treacă țara prin cea mai grea criză din ultimii 50 de ani! Azi, pentru că mâine, poate fi prea târziu! Votul meu de azi din Parlamentul României fost pentru toate acestea...”, a conchis Marius Iancu.