Liberalii vor 20% din voturi la europarlamentare. În caz de eşec, doar „o analiză a cauzelor”

Preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că filiala judeţeană vrea să ia 20% din sufragii, la alegerile europarlamentare din primăvară, însă conducerea nu va deconta un eventual eşec.

Targhetul a fost votat de liberalii olteni, la ultimul Comitet Director Judeţean.

„Filiala Olt îşi propune un scor de minimum 20%, la alegerile europarlamentare de anul viitor. Am spus-o şi la ultimul CDJ, ne-am asumat cu toţii prin vot în unanimitate. Sunt sigur că vom depăşi acest prag minim”,
a declarat Voiculescu.

Şeful PNL Olt nu va demisiona, însă, în cazul în care acest prag nu va fi atins.

„Vom face o analiză a cauzelor care au determinat să nu ne atingem targhetul. Dar eu sunt sigur că îl vom atinge, aşa cum îi văd pe colegii mei că au înţeles să ne organizăm, să fim mai implicaţi, lucru care s-a văzut şi la referendum şi mă referm strict la monitorizarea procesului de vot”
, a mai declarat Liviu Voiculescu.