Partidul Social Democrat a decis, duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea, în regim de urgență, a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, care vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în fața presiunilor generate de creșterea accelerată a costului vieții.
Deputatul oltean, Marius Iancu, spune că și dezbaterile și votul pe Proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2026 sunt la fel de importante, doar că până în acest moment nu există un astfel de proiect.
„Ne opunem oricăror măsuri care lovesc în categoriile vulnerabile, mame, pensionari sau bolnavi de cancer și spunem STOP manipulării de a-i convinge pe români că trebuie să se sacrifice pentru țară. Un Guvern responsabil are grijă de cetățeni, nu face experimente economice pe care le-au mai încercat și alții și nu a fost bine nici pentru România, nici pentru români!”, spune social-democratul oltean.
Prin Pachetul de Solidaritate se va elimina plata CASS pentru:
- indemnizațiile de creștere a copilului - 147.500 de mămici și tătici;
- venitul minim de incluziune- 236.000 de români;
- ajutorul acordat familiilor cu copii - 125.000 de familii de români;
- sprijinul acordat copiilor de grădiniţă din familii vulnerabile, prevăzut de Legea 248/2015, ar urma să crească de la 133 de lei la 198 de lei pe copil;
- se propune majorarea sumelor pentru copiii cu handicap, care primesc în prezent indemnizaţii cuprinse între 80 şi 463 de lei lunar.
„Dorim acordarea unor plăţi unice pentru pensionari, aşa-numitele «one-off pensii». Pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei ar urma să primească un ajutor de 1.000 de lei, acordat în două tranşe egale, de Paște și de Crăciun.
Pensionarii cu pensii între 1.501 şi 2.000 de lei ar urma să primească 800 de lei, tot în două tranşe egale, beneficiarii fiind estimaţi la peste 621.000 de persoane, cu un impact bugetar de 497 de milioane de lei.
Pentru pensionarii cu venituri între 2.001 şi 3.000 de lei este prevăzut un sprijin de 600 de lei, acordat în două tranşe, pentru aproximativ un milion de români, cu un cost total de 612 milioane de lei.
De aceste măsuri ar urma să beneficieze 2,8 milioane de pensionari români!”, mai spune Marius Iancu.
Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili. Aprobarea acestor pachete este necesară și trebuie să fie realizată cu celeritate înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026.
„Avem grijă de mame și vârstnici, de familiile cu venituri mici, avem grijă de români și dăm dovadă de responsabilitate, nu de haos și neputință administrativă și guvernamentală!”, a încheiat deputatul oltean.