Poliția Locală Slatina, acțiuni de tip securist pe banii noştri

Poliția Locală Slatina acţionează tot mai des ca un instrument de opresiune la ordinul primarului prin practici de supraveghere a cetățenilor, ca pe vremea fostei Securităţi, și prin acțiuni abuzive de intimidare.


Acţiuni securistice, la Poliţia Locală Slatina, condusă de pensionarul special Cristinel Rădoi, omul actualului primar Mario De Mezzo. Agenţii instituţiei sunt puşi să treacă în rapoartele lor numele persoanelor care îndrăznesc, în această perioadă, să ajungă pe Dealul Grădişte, unde se execută studii geologice pentru crucea edilului.

Practic poliţiştii locali sunt puşi să-i urmărească pe slătineni, exact ca fosta poliţie politică din perioada comunistă, Securitatea. La ordinul şefului lor, aceştia trebuie să menţioneze „concret în rapoartele de activitate, intervalele orare și persoanele identificate la fata locului”.

Ordinul a fost transmis de Cristinel Rădoi pe un grup intern de WhatsApp al Poliţiei Locale Slatina.

„Important!

În atenția colegilor OP și Rutieră care sunt planificați schimbul III, până sâmbătă, inclusiv.

Vă rog să includeți în itinerariul de patrulare, zona de amplasare a utilajelor care se află staționate pe Dealul Grădiște și care execută studii geologice.

Totodată veți mentiona concret în rapoartele de activitate, intervalele orare și persoanele identificate la fata locului.

Mentionez că acolo se află un reprezentant al CAO care teoretic trebuie să le păzească.

Multumesc!”, a transmis şeful localilor.


  • Foto Poliția Locală Slatina, acțiuni de tip securist pe banii noştri


  • Excavații ilegale pe Dealul Grădiște pentru crucea uriașă dorită de primar

Reamintim că, din această săptămână, administrația Mario De Mezzo a demarat o lucrare de excavație complet ilegală pe Dealul Grădiște. Săpăturile au fost executate în vederea realizării studiului de fezabilitate pentru construirea unei cruci imense, pe care actualul edil o dorește a fi cea mai mare din lume. Intervenția utilajelor s-a făcut încălcând flagrant legislația, deoarece Dealul Grădiște este un sit arheologic recunoscut și inclus în Repertoriul Arheologic Național (RAN). Orice lucrare în acest perimetru este permisă exclusiv sub o strictă supraveghere arheologică. În urma constatării abaterilor, lucrările au fost sistate imediat, până la intrarea în legalitate.

Această inițiativă, justificată de primar ca fiind un far călăuzitor spre tradiții, a stârnit critici aspre din partea intelectualilor, fiind catalogată drept o simplă megalomanie. În timp ce Consiliul Local a aprobat rectificarea bugetară pentru studiul de fezabilitate al acestui proiect uriaș de 160 de metri, criticii atrag atenția că adevărata spiritualitate se regăsește în smerenia mănăstirilor locale, nu într-un gigantism ridicol. Simbolistica locului ales pentru amplasare și unde au avut loc lucrările ilegale adaugă o notă de ironie: în perioada comunistă, pe același deal trona un tablou uriaș al soților Ceaușescu, arătând trecerea bruscă de la cultul personalității la proiecte faraonice.

  • Poliția Locală Slatina, transformată într-un instrument de opresiune politică

La începutul lunii februarie, pentru a distrage atenția publică de la scandalul taxelor și impozitelor record impuse la începutul anului, primarul Mario De Mezzo a orchestrat o diversiune de proporții, folosind Poliția Locală Slatina ca pe o trupă personală de șoc. Ceea ce a fost prezentat pe rețelele de socializare drept o preluare a administrării Cimitirului Strehareți s-a dovedit a fi, în realitate, o demonstrație de forță abuzivă care expune derapajele grave ale instituției de ordine publică.

Deși dosarul litigiului cu firma concesionară, Ecumenic Funerar, se află încă pe rolul Tribunalului Mehedinți, iar hotărârea de Consiliu Local nu primise avizul de legalitate de la Prefectură, edilul a ordonat o „descindere” ilegală. Însoțit de directorul Poliției Locale, Cristian Rădoi, primarul a folosit agenții pentru a intimida și hărțui reprezentanții firmei, transformând instituția într-un instrument de opresiune împotriva oricui îi stă în cale.

Polițiștii locali și-au depășit flagrant atribuțiile legale, ignorând faptul că o evacuare se poate face exclusiv printr-un executor judecătoresc. Agenții au descins abuziv pe o proprietate administrată legal, săvârșind fapte care ridică suspiciuni de violare de domiciliu. Mai mult, sub comanda directă a șefilor, polițiștii au recurs la forță fizică extremă: au imobilizat și percheziționat ilegal un angajat al firmei și au sustras un set de chei din vestiarul unității.

Acest „circ de TikTok”, menit să acopere eșecurile administrative, demonstrează clar că Poliția Locală execută comenzi politice în afara legii. În urma acestor acțiuni de intimidare, au fost depuse plângeri penale pentru lipsire de libertate și abuz în serviciu.