Boieri de Altădată

2012-06-20, 17:23:06

Isvoranii, o familie de dregători, oameni politici şi zurbagii

Veche familie boierească olteană, Isvoranii s-au remarcat de-a lungul ultimilor cinci secole atât ca oameni politici marcanţi, ca deţinători ai unor moşii întinse atât în Olt cât şi în alte regiuni ale ţării, dar s-au remarcat şi graţie numeroaselor aventuri sentimentale, ce i-au înscris în galeria marilor crai ai vremii.

Familia al cărei nume derivă de la localitatea olteană „Izvoare” este menţionată pentru prima dată spre sfârşitul secolului XVI, când aflăm de existenţa boierului Badea Isvoranu, postelnic pe timpul lui Radu Voievod. Un secol mai târziu, în documentele epocii este menţionat marele armaş Cernica Isvoranu, căsătorit cu Maria, fiica lui Drăghici Cantacuzino.

 

Mai multe informaţii despre primii membri ai familiei furnizează George Poboran, în cartea „Istoria oraşului Slatina”, apărută în 1908: „Cernica vel armaş cu soţia sa Maria au avut trei copii. Preda Postelnicul Isvoranul, care credem că era fiul vornicului Radu, pieri ucis la anul 1716 de către faimoasele catane nemţeşti. Un document din 1734 pomeneşte împreună pe fraţii Dumitru şi Dinu Isvoranu, privitor la nişte moşii ale lor. Şerban Isvoranu, fratele său boier, care la 26 aprilie 1739, fu numit de turci ispravnic al judeţului Teleorman. Acesta muri fără urmaşi, după cum arată genealogia Cantacuzenilor. Scarlat Isvoranu este citat de vel clucer la 1783. Scarlat Isvoranu şi Varlam Isvoranu se găsesc pe la 1785 ca judecători în Slatina. Tot la anul 1785, luna septembrie 3, moare Elena Isvoranu, soţia lui Ioan Isvoranul al doilea Vistier şi se înmormântează în Slatina la biserica Maica Domnului”.

Nicolae, personalitate marcantă a familiei Isvoranu


Unul dintre cei mai însemnaţi reprezentanţi ai familiei a fost Nicolae (Nae) Isvoranu, care a trăit în secolul XIX. Din „Istoria oraşului Slatina” aflăm că în 1841 făcea parte din comitetul de inspecţie al oraşului Slatina, iar în anii următori a ocupat mai multe funcţii importante.

 

„Nicolae Isvoranu era serdar pe la anul 1843, când în calitate de deputat al judeţului Olt, i se dă o procură din partea orăşenilor spre a stărui pe lângă domnitorul Bibescu pentru revendicarea averii lui Ionaşcu. La 20 iulie 1845, pe când se găsea ca preşedinte al tribunalului din Slatina, fu destituit pentru că insultase pe ofiţerul însărcinat cu recuzarea. La 1859, ca paharnic, Nicolae Isvoranu a fost ales de judeţul Olt deputat în camera electivă pentru unire şi alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”, explica George Poboran.

Ionel Isvoranu, ofiţerul amorez


Cel mai cunoscut membru al familiei de boieri rămâne însă Ionel Isvoranu, recunoscut pentru aventurile sale amoroase, dar şi pentru sfârşitul său tragic. Crai al Bucureştilor, ofiţerul Ionel Isvoranu, fiul paharnicului Alecu şi al Elenei Butculescu, îşi condimenta viaţa cu dansuri şi desfrâuri cu ţigănci şi cinzeacă de trăscău, în capitală, după cum notează mai mulţi istorici. Născut în anul 1845, era fratele Irinei Isvoranu, mama viitorului om politic Alexandru Marghiloman şi al Aristiţei, soţia lui Cezar Bolliac. Norocul i-a surâs încă din tinereţe, căsătorindu-se cu Maria Creţeanu, din familia căreia făceau parte mai multe nume cunoscute ale vremii. Căsnicia Isvoranului cu Maria nu a avut însă viaţă lungă, deoarece Ionel era mult mai preocupat să admire de la mesele de pe trotuarul Căii Mogoşoaiei ale cofetăriei Capşa, acea „expoziţie de femei tinere şi nostime care îşi savurau îngheţata sau prăjitura din echipajele care circulau pe cea mai populată şi populară totodată arteră a vechiului Bucureşti” după cum povesteşte scriitorul Constantin Bacalbaşa într-una din cărţile sale. Se pare că tânărul ofiţer conducea o bandă care teroriza capitala şi mai ales femeile. S-a ajuns astfel la nenumărate dueluri în stradă, care erau stinse, de fiecare dată, de Jandarmerie, motiv pentru care, la un moment dat, l-a provocat chiar pe şeful Jandarmeriei la duel, pe maiorul Fănuţă.


„Locaţia aleasă pentru duel a fost un pavilion din Băneasa. Era o iarnă grea şi un frig teribil. La locul de întâlnire, combatanţii au început să se dezbrace, Isvoranu scoţându-şi şi cămaşa şi flanela. Întrucât arma folosită era sabia, martorii au intervenit pentru a nu-şi scoate şi flanelele. Isvoranu, năbădăios cum era, a simulat o lovitură pe stânga. Fănuţă s-a apărat prost, descoperindu-şi partea dreaptă. Isvoranu i-a dat lovitura şi i-a făcut o tăietură de 15 centimetri în spatele abdomenului, fără a-i atinge organele interne. Doctorul Severeanu, în calitatea sa de medic, a asistat la duel şi a confirmat faptul că maiorul Fănuţă a scăpat cu intestinele neatinse numai datorită obezităţii”, precizează Emanoil Hagi-Mosco în cartea „Bucureşti, amintirile unui oraş”, apărută în 1995.


Ionel Isvoranu s-a bucurat în continuare de trista reputaţie de scandalagiu, de care nu a scăpat până la sfârşitul vieţii. Tot din cauza firii sale a şi murit, intrând în conflict cu ţăranii din Izvoarele.

 

Episodul este relatat de George Poboran: „Ioan Isvoranu a fost ucis de săteni la 1874, cu bâtele, la moşia sa din Izvoarele, judeţul Olt. Dorobanţii din Slatina, care plecaseră să-l scape, au ajuns cu vreo jumătate de oră mai târziu”.

Comentarii

Redacţia

2012-06-20 17:23:06

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...