Gigurtu: neamul de tătari creştinat pe meleaguri oltene

Stabilită în România în urmă cu patru secole, familia de boieri Gigurtu a dat judeţului şi ţării o suită de oameni politici şi militari de renume. Membri ai acestei familii au luptat alături de Tudor Vladimirescu, au participat la revoluţia de la 1848, la războiul de independenţă şi au ajuns chiar şi în Guvernul României.

La mijlocul secolului al XVII-lea, familia de origine tătară Gigurtu emigra în ţările româneşti, la stăruinţele Brâncovenilor. Se stabilea în Viişoara, din judeţul Olt, unde există şi astăzi un sat ce poartă numele „Gigârtu” (sat în actuala comună Mărunţei - n. red.), după numele boierilor veniţi din Crimeea. La scurt timp de la venirea în ţară au trecut la creştinism şi au început să joace un rol însemnat în istorie, obţinând slujbe înalte şi importante.

Nicolae Gigurtu, administrator al averii lui Ionaşcu


O figură de seamă a oraşului Slatina de la începutul secolului XIX, Nicolae Gigurtu, născut în jurul anului 1780, a moştenit de tânăr diferite ranguri boiereşti şi i-au fost încredinţate diferite însărcinări domneşti.


„Din cauza ideilor sale a fost închis la mănăstirea Arnota. Peste câteva luni de zile fu graţiat de Alexandru Moruzi şi la 1799, împreună cu vărul său Urianu plecară la Bucureşti să se plângă la domnitorul de pe atunci Mihail Şuţu despre birurile grele şi alte necazuri ce apăsau poporul. Pentru această îndrăsneală, domnitorul l-a pedepsit foarte aspru, poruncind a fi bătut la falangă, adică a i se trage 25 de nuiele la tălpi şi confiscându-i şi moşiile ce i se dedese neamului de când se creştinase”, povesteşte George Poboran în volumul „Istoria oraşului Slatina”.


Câţiva ani mai târziu, în 1803, Nicolae Gigurtu este numit de domnitorul Constantin Ipsilanti epistat peste căpeteniile pandurilor din Oltenia, iar în 1809 este numit administrator al bunurilor materiale şi imateriale din Slatina ale lui Ionaşcu Cupeţu. Apoi, Nicolae Gigurtu s-a alăturat revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu de la început şi a comandat un detaşament de panduri şi arnăuţi cu misiunea de a preveni atacurile turcilor asupra oraşelor Slatina şi Caracal.

 

„La 1821 iscându-se revoluţiunea lui Tudor Vladimirescu, din sentimentele sale patriotice, uitând ce păţise, nu numai că iscăli proclamaţia lui Tudor, dar înrolă în armata lui, în ceata de sub conducerea lui Iancu Jianu, pe fiul său încă foarte tânăr, Ioniţă Gigurtu”, notează George Poboran. Nicolae Gigurtu a încetat din viaţă la scurt timp după Revoluţia de la 1848, la care a luat parte.

De la Olt la Dolj


În „Cartografia populaţiei oraşului Slatina” din 1838 întâlnim pe
„Ioan Gigurtu, român, văduv, de 34 de ani, proprietar cu proprietăţi. Avea la aceeaşi dată doi copii: Tudor, de trei ani şi Maria, de şase ani”.

 

Fiul cel mare al lui Nicolae Gigurtu, Ioan Gigurtu, născut în 1804, a deţinut diferite ranguri în administraţia locală şi a participat activ la pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei de la 1848.

 

„După înfrângerea revoluţiei de la 1848, în judeţul Romanaţi, în locul ocârmuitorului Ioan Arcescu, a fost numit Ioan Gigurtu. În octombrie 1848, Ioan Gigurtu cere lui I. Truţescu, directorul Şcoalei Naţionale din Caracal, să invite, în Caracal, pe «candidaţii de învăţături» şi să-i facă «să uite de cele întâmplate în vremea căzutului guvern». Se retrage din viaţa politică şi părăseşte oraşul Slatina, stabilindu-se la moşia sa din Gigârtu-Viişoara din judeţul Olt. După 1851 nu mai este semnalată activitatea sa”, explică Gheorghe Mihai în cartea „Personalităţi slătinene”.

 

Familia a început din acest punct să părăsească judeţul Olt şi să se orienteze spre Craiova. Aici s-a născut şi Petre Gigurtu, fiul acestuia, care a urmat studii militare în Franţa şi a ajuns general al Armatei Române. În timpul Războiului de Independenţă a făcut parte din Statul Major al corpului I de Armată, apoi a comandat Divizia a III şi a IV-a. A ieşit la pensie în 1909 şi s-a înscris în Partidul Conservator, fiind ales senator de Dolj. Era considerat una dintre cele mai de seamă personalităţi ale oraşului Craiova.

Ion Gigurtu, prim-ministru al României

Singurul urmaş pe linie masculină al generalului Gigurtu, Ion Gigurtu, s-a născut în 1886. S-a numărat printre cei mai prosperi oameni de afaceri din România interbelică. Ion Gigurtu a fost acţionar şi a patronat numeroase întreprinderi de minerit, reuşind să acumuleze o importantă avere din aceste activităţi. Mai mult, Ion Gigurtu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri în perioada 4 iulie-4 septembrie 1940. Regele Carol al II-lea l-a numit în această funcţie sperând că acesta va reorienta politica externă a României spre puterile Axei şi va salva ce se mai putea din România Mare.


Din nefericire, soarta României era deja stabilită, iar autorităţile de la Bucureşti au fost nevoite să accepte şi dictatul de la Viena care oferea Ungariei nord-vestul Transilvaniei. Deciziile profasciste luate pe timpul celor două luni în care a ocupat funcţia de prim-ministru s-au întors împotriva lui Ion Gigurtu. După venirea comuniştilor la putere, a fost arestat şi condamnat de aceştia la 15 ani de închisoare. A murit în penitenciar, în anul 1959.

Moştenirea lăsată oltenilor: un sat

La peste patru sute de ani de la venirea familiei Gigurtu în România se mai păstrează semne ale trecerii lor pe aceste meleaguri. În comuna Mărunţei, aflată la 30 de kilometri de Slatina şi la 8 kilometri de Drăgăneşti-Olt, există şi acum satul Gigârtu, unde familia de boieri a avut numeroase proprietăţi.