Fermierii, chemaţi la APIA Olt pentru clarificări. Ce nereguli au fost descoperite în tarlale

Reprezentanţii APIA Olt au primit rezultatele controalelor, iar fermierii sunt chemaţi, în această perioadă, pentru clarificări. Sunt aşteptaţi chiar şi vecinii fermierilor incluşi în eşantionul de control, pentru că unele suprafeţe agricole se suprapun. În urma discuţiilor dintre specialişti şi fermieri, dosarele sunt retrimise firmei care a efectuat verificările pentru o nouă analiză.

Cei de la APIA Olt spun că au fost descoperite erori de poziţionare, fie alte culturi decât cele declarate.

„În această perioadă are loc acţiunea de follow-up, adică sunt întâlniri cu fermierii pentru clarificarea erorilor rezultate în urma controalelor. Cu această ocazie, fermierii au posibilitatea să aducă clarificări şi observaţii pe marginea rezultatelor. În urma primirii acestor rezultate, constatăm că sunt foarte puţine erori şi neconformităţi ce sunt datorate fie poziţionării eronate a fermierului, fie în urma schimbării culturilor declarate, astfel regăsindu-se în teren o altă cultură decât cea declarată. Uneori, fermierul se află într-o cultivare comună cu alt fermier. În funcţie de clarificările aduse, acestea vor fi transmise către firma care a efectuat controlul prin teledetecţie, pentru reanalizarea dosarelor”, a spus purtătorul de cuvânt al APIA Olt, Corina Grecea.

Potrivit APIA Olt, 30.168 fermieri olteni au cerut subvenția în acest an, pentru o suprafață de 329.081 hectare.