CSM Slatina-CS Măgura Cisnădie, duel în runda inaugurală a Ligii Naţionale

Echipa de handbal CSM Slatina debutează, în faţa propriilor suporteri, în noul sezon al Ligii Naţionale. CS Măgura Cisnădie, formaţie ce în sezonul trecut a terminat pe locul trei, asigurându-şi participarea în Cupa EHF, este adversara grupării pregătite de Victorina Bora, în cadrul unei partide extrem de dificile. Meciul se va disputa duminică, 2 septembrie, cu începere de la ora 11.00.

Se dă startul noului sezon de pe prima scenă a handbalului românesc. CSM Slatina va debuta, pe teren propriu, în compania unei adversare de top, CS Măgura Cisnădie. Misiunea obţinerii victoriei va fi extrem de dificilă, în stagiunea trecută echipa slătineană nereuşind să obţină puncte în cele două confruntări cu formaţia ce din acest sezon va evolua în Cupa EHF. Cu toate astea, slătinencele vor face tot posibilul pentru a debuta cu dreptul, chiar dacă pornesc cu şansa a doua.

CSM Slatina a mai perfectat în această săptămână un transfer. Este vorba despre Ana Maria Chirigiu, de la Rapid Bucureşti, care evoluează pe postul de extremă dreapta. Râmân în schimb câteva probleme de lot, cele mai mari fiind absenţa extremei stânga Nicoleta Rusu, care s-a operat de ruptură de ligamente, şi a Alexandrei Andrei (fostă Gogoriţă), suspendată de Federaţia Română de Handbal. Decizia a fost atacată, însă nu s-a judecat înaintea confrunării cu CS Măgura Cisnădie.

CSM Slatina-CS Măgura Cisnădie se va disputa duminică, de la ora 11.00, în sala LPS Slatina. Oficialii clubului au anunţat pe pagina de Facebook că bilete mai pot fi achiziţionate şi în ziua meciului, începând cu ora 9.30, din faţa sălii de sport.