Au început înscrierile la Titularizare. Termen limită - 16 iulie

Începând de astăzi, până pe 16 iulie, se pot depune, inclusiv în format electronic, dosarele de înscriere pentru concursul de Titularizare în învăţământul preuniversitar.
Proba scrisă din cadrul acestui concurs (titularizare) va avea loc în data de 29 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august.

Contestațiile vor fi depuse în perioada 4-5 august, iar în data de 11 august vor fi afișate rezultatele finale.

Iniţial, concursul de Titularizare a fost blocat pe perioada stării de alertă. Însă, în urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a

Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021