Casa de Asigurări de Sănătate Olt a intensificat, în 2025, verificările la furnizorii aflați în relație contractuală, punând accent pe modul de utilizare a fondurilor publice și pe respectarea strictă a obligațiilor asumate. În urma celor 219 acțiuni de control desfășurate pe parcursul anului, instituția a imputat furnizorilor suma totală de 510.762 lei, bani recuperați integral.
Spitalul Județean de Urgență Slatina face pași uriași spre transformarea secției de Cardiologie într-un centru de elită, comparabil cu cele universitare. Recent, echipa medicală s-a mărit cu un nou membru, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate: un veritabil maraton de proceduri intervenționale într-o singură zi.
Un nou scandal de corupție și fraudă zguduie sistemul medical din Oltenia. Patru bărbați, angajați ai unei clinici private din Craiova, au ajuns în arestul poliției, fiind acuzați că au decontat ilegal sume importante de bani de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru tratamente care nu au avut loc niciodată. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au descins la unitatea medicală și au dispus reținerea suspecților.
Asigurații care și-au pierdut cardul național de sănătate sau al căror document a fost deteriorat pot solicita eliberarea unui card duplicat la Casa de Asigurări de Sănătate Olt. Reprezentanții instituției anunță că procedura este una simplă, iar documentele pot fi depuse atât fizic, cât și prin mijloace de transmitere la distanță.
Gripa și virozele respiratorii rămân o problemă majoră de sănătate publică în județul Olt, înregistrându-se, și în această perioadă, un număr ridicat de îmbolnăviri. Creșterea cazurilor de infecții respiratorii acute, pneumonii și gripă confirmată exercită o presiune constantă asupra unităților sanitare, în special asupra secțiilor de boli infecțioase, pediatrie și urgență, autoritățile sanitare subliniind importanța respectării măsurilor de prevenire pentru limitarea răspândirii virusurilor.
Un tânăr de 26 de ani din Bârlad, care a suferit arsuri la nivelul mâinilor, gâtului și feței, a primit o nouă șansă la viață la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unitate medicală inclusă de aproximativ trei luni în programul național AP-Arsuri. Pacientul a fost transferat în stare gravă prin mecanismul de transfer al pacientului critic cu arsuri (COSU) și a fost tratat în cadrul Secției de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă. Evoluția sa este favorabilă, urmând ca în câteva zile să fie externat, cu stare generală bună.
Județul Olt înregistrează al patrulea deces provocat de gripă în actualul sezon rece, pe fondul unei creșteri semnificative a numărului de îmbolnăviri respiratorii. Este vorba despre un bărbat, de 71 de ani, care era nevaccinat.