Încă 15 microbuze şcolare achiziţionate de CJ Olt pentru şcolile din judeţ. Este vorba de microbuze hibride

Consiliul Judeţean Olt a aprobat depunerea unui proiect ce vizează achiziţionarea a 15 microbuze şcolare hibride, finanţarea fiind asigurată de Administraţia Fondului de Mediu.


Potrivit hotărârii aprobate, luni, de aleşii judeţeni, valoarea totală a proiectului „Achiziție microbuze hibride pentru transportul elevilor din județul Olt” se cifrează la 12.723.336,00 lei fără TVA, respectiv 15.140.769,84 lei (inclusiv TVA).

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat după şedinţa forului judeţean de luni că cele 15 microbuze hibride vor merge către şcolile cu cei mai mulţi elevi.

„Este vorba despre cinsprezece microbuze hibrid, de data aceasta, un proiect pe care îl aveam în intenție încă d mult, dar nu se deschise axa. Sunt alese școli cu un număr foarte mare de elevi, am luat un clasament de la Inspectoratul Școlar și am trecut localitățile și cu școli unde avem foarte mulți elevi. Deci, așa cum spuneam, 15 microbuze hibrid, axa s-a deschis şi sperăm ca, în perioada următoare, implementarea să fie foarte repede și școlile și elevii să beneficieze de ele”, a declarat Oprescu.

Alte 20 microbuze electrice, luate tot de CJ Olt

Totodată, alte 20 de microbuze electrice pentru elevi sunt achiziţionate de CJ Olt printr-un proiect finanţat cu PNRR. Mijloacele de transport vor ajunge în 20 de localităţi.

Consiliul Județean Olt a semnat cu Ministerul Educației contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Achiziție microbuze electrice pentru elevii școlilor din județul Olt” , potrivit unui comunicat remis de forul judeţean.

Investiția, în valoare de peste 35 de milioane lei, este finanțată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15: Educație.

Proiectul prevede achiziția a 20 de microbuze electrice pentru elevii localităților Balș, Piatra-Olt, Corabia, Fărcașele, Studina, Perieți, Obârșia, Gostavățu, Ianca, Brebeni, Valea Mare, Rotunda, Movileni, Bobicești, Morunglav, Vitomirești, Dobrosloveni, Sprâncenata, Pleșoiu, Izvoarele.

Beneficiarii finali ai proiectului vor asigura mentenanța și vor amplasa o stație de încărcare.

„La finalizarea perioadei de implementare a proiectului, dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziționate va fi transferat, cu titlu gratuit, fiecărei Primării. Împreună, ne concentrăm eforturile spre un mediu mai curat și un viitor mai bun pentru tinerii noștri”, transmite CJ Olt, printr-un comunicat.