Ajustările de prețuri de transfer nu apar din senin. Ele sunt rezultatul unor greșeli repetitive: documentație formală, explicații vagi și prețuri stabilite fără legătură cu realitatea economică. Statul nu mai acceptă „merge și așa”.
Greșeala nr. 1: dosarul făcut doar „ca să existe”
Una dintre cele mai comune erori este tratarea dosarului prețurilor de transfer ca pe o simplă obligație birocratică.
Se face o dată pe an, se copiază texte standard, se pun niște tabele și se închide subiectul.
Problema apare în control.
Inspectorul nu caută un document frumos, ci unul care explică logic de ce tranzacțiile intragrup au sens economic.
Dacă dosarul nu răspunde clar la întrebarea „de ce acest preț?”, atunci devine inutil exact în momentul în care ai nevoie de el.
Greșeala nr. 2: servicii intragrup fără dovezi reale
„Consultanță”, „management”, „support strategic”.
Sună bine, dar nu spun nimic.
ANAF nu mai acceptă facturi pentru servicii care nu pot fi demonstrate concret.
Dacă nu există livrabile, rapoarte, rezultate măsurabile sau un impact clar asupra activității din România, cheltuiala este considerată artificială.
Iar de aici până la ajustarea profitului impozabil este un pas mic.
Greșeala nr. 3: prețuri stabilite intern, fără legătură cu piața
Una dintre cele mai riscante abordări este stabilirea prețurilor „după politica de grup”, fără comparație reală cu piața.
ANAF întreabă simplu:
– Cine altcineva ar plăti acest preț?
– Există firme independente care fac același lucru?
– Marja este comparabilă?
Dacă răspunsul este „nu știm” sau „așa ni s-a spus de la grup”, inspectorul va face propria analiză.
Și, de regulă, rezultatul nu avantajează contribuabilul.
Greșeala nr. 4: profit mic acolo unde munca este mare
Aceasta este o greșeală de fond, nu de formă.
Dacă firma din România:
• are angajați,
• are active,
• suportă riscuri,
• generează vânzări,
dar profitul este constant mic sau inexistent, ANAF va considera că distribuția profitului nu reflectă realitatea economică.
Pe românește: dacă muncești aici, trebuie să câștigi aici.
Altfel, trebuie să explici foarte bine de ce nu.
Greșeala nr. 5: reacția tardivă, abia la control
Mulți antreprenori se gândesc la prețurile de transfer abia când primesc avizul de control.
Este, de obicei, prea târziu.
Un dosar făcut în grabă, sub presiune, nu poate corecta ani de practici discutabile.
În acel moment, ANAF nu mai caută explicații, ci confirmări pentru suspiciunile deja formate.
De aceea, companiile care tratează subiectul preventiv, apelând la consultanți specializați precum Transfer Pricing Services, au un avantaj clar: documentația este construită din timp, logic și defensibil.
Concluzie
Ajustările de prețuri de transfer nu sunt ghinion.
Sunt consecința unor decizii luate fără analiză și a unor explicații care nu conving.
Statul nu mai acceptă povești frumoase, ci argumente economice solide.
Iar într-un domeniu în care o singură ajustare poate șterge ani de profit, prevenția este singura strategie rațională.
