FOTO. CSM Slatina, remiză albă cu Poli Timişoara. Oprescu: „Jucătorii care au dus greul au început să resimtă oboseala, au apărut accidentări”

CSM Slatina a încheiat cu o remiză, scor 0-0, meciul de pe teren propriu cu ultima clasată, Politehnica Timişoara, la capătul unui joc în care ambele formaţii au încercat să greşească cât mai puţin, dar totodată să marcheze golul de trei puncte. Lipsa lui Cătălin Doman, care reuşea să creeze pericol, s-a simţit, însă chiar şi aşa, ocaziile mari de a puncta pe tabelă le-a avut gruparea slătineană.

 

CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul de pe teren propriu cu Politehnica Timişoara, la capătul unei partide în care lipsa căpitanului Cătălin Doman, care se confruntă cu probleme medicale, s-a resimţit. Chiar şi aşa, slătinenii au ratat două ocazii imense de a marca şi au pierdut, din nou, puncte preţioase contra unei formaţii mai slab cotate, rispind din agoniseala strânsă contra unor formaţii cu pretenţii precum Csikszereda Miercurea Ciuc, Politehnica Iaşi, Concordia Chiajna sau Gloria Buzău.

Două situaţii imense au fost irosite de slătineni, prin Oliveira în prima parte a confruntării,  iar cealaltă prin Traşcu, care singur cu portarul, din cinci metri, a lovit defectuos mingea din situaţie ideală, la puţin timp după începerea actului secund.

„Am spus-o mereu că meciurile noastre mai grele vor fi cu echipele mai mici, pentru că fac acelaşi lucru pe care l-am făcut şi noi cu echipele mai mari. Bineînţeles, s-au simţit şi absenţele din echipă. Pe parcursul campionatului încep să apară accidentări, suspendări...Am dus greul, să zic aşa, printr-un nucleu de jucători care au început să resimtă oarecum oboseala”, a declarat antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, la finalul partidei în care în primul unsprezece s-au regăsit doi jucători de 2004, doi de 2002 şi alţi doi născuţi în anul 2000.

Cu 21 de puncte acumulate, CSM Slatina se află pe un loc bun, nesperat la începutul sezonului, însă, chiar şi aşa, era loc de mai bine. Antrenorul grupării slătinene, Daniel Oprescu, speră ca jucătorii săi să obţină cele trei puncte pe terenul celor de la Progresul Spartac, în ultima partidă din acest an.

Nu sunt total nemulţumit, era bine dacă reuşeam să câştigăm...Noi ne-am fixat un obiectiv, în aceste două meciuri, să făcem patru puncte, încă mai avem şansa, patru puncte care să ne confere o vacanţă liniştită, care să ne permită să abordăm, de pe o anumită poziţie, cât mai este de jucat din acest campionat”, a mai spus Oprescu.

Întrebat dacă în meciul cu Politehnica Timişoara au existat şi jucători care au fost trimişi pe teren pentru a a fi evaluaţi, mai ales că se apropie vacanţa de iarnă şi, aşa cum este firesc, apar schimbări la nivel de lot, Oprescu a fost tranşant.

„Aproape toţi jucătorii au fost, de când a început sezonul, evaluaţi şi au primit şanse. Aşa cum aţi văzut, depinde de ei dacă profită de aceste şanse sau nu. Nu-mi place să nominalizez, dar aşa cum am spus-o, toţi jucătorii au fost, în aceste şase luni, într-o perioadă de evaluare, în care au avut ocazia să demonstreze dacă merită să rămână din iarnă la noi la echipă. Este clar, cel puţin după ultimele patru etape, în care am făcut trei egaluri şi am avut o înfrângere, nu am reuşit să marcăm.

Cel puţin, în acest compartiment se pare că am pierdut din turaţie. Nu ne-am mai creat ocazii atât de multe ca în meciurile anterioare. Dar, chiar şi aşa, astăzi puteam să câştigăm, pentru că am avut două ocazii uriaşe, în prima repriză la Oliveira, şi în repriza a doua, la Traşcu, cu poarta goală...Într-un meci din acesta, foarte strâns, o situaţie de acest gen face diferenţa”, a conchis Daniel Oprescu.

CSM Slatina: Pop, Mitran, Gherghe, Sălcianu, Alin Pisăru, Andrei Traşcu, Marian Şerban, Alexandre Oliveira, David Oprescu, George Leaţă, David Palade. Au mai jucat: Dorin Toma, Constantin Radu, Cristinel Dinu, Popovici.