CSM Slatina s-a impus în amicalul cu CSM Târgu Jiu

CSM Slatina s-a impus, scor 3-1, în meciul amical disputat duminică, pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv „1 Mai”, în compania formației CSM Târgu Jiu. Partida a reprezentat un test util pentru echipa pregătită de Claudiu Niculescu, tehnicianul apelând la formule diferite de start în cele două reprize.

Formația slătineană a controlat jocul și a reușit să își treacă în cont trei reușite, prin Vlad Andreș, Oscar Siafa și Ionuț Năstăsie.

În prima repriză, CSM Slatina a evoluat în următoarea formulă: Răcășan – Mitran, Bărăitaru, Vlad Andreș, Gabriel Buta – Lăpădătescu, Emilian Pacionel, Constantin Radu – Marius Lupu, Oscar Siafa, Szilard Magyari.

Pentru partea secundă, antrenorul Claudiu Niculescu a efectuat mai multe modificări, trimițând pe teren următorul „11”: Pricopi – Trașcu, Abel Stan, Șoptirean, Alexandru Sima – Chibsah, Prejemerean, Rodri Hernando – George Leață, Ionuț Năstăsie, Szilard Magyari.

Meciul cu CSM Târgu Jiu a oferit staff-ului tehnic ocazia de a testa mai multe variante tactice și de a evalua nivelul de pregătire al jucătorilor. Următoarea partidă de verificare este programată pe 30 ianuarie, de la ora 11.00, cu Oltul Curtişoara.