Marea minciună a lui De Mezzo: „Preluarea” Cimitirului Strehareți, un fals grosolan menit să acopere scandalul taxelor record din Slatina

Ca să acopere scandalul taxelor record pe care le-a impus în Slatina, actualul primar Mario De Mezzo a construit o minciună de proporţii care va avea efecte juridice pe termen lung. Joi, el a transmis în social media că Primăria a preluat administrarea cimitirului, promisiune din campania sa, informaţia fiind însoţită şi de un film cu „descinderi” ale Poliţiei Locale şi mai mult funcţionari din Primărie, la Cimitirul Strehareţi. În fapt, firma Ecumenic Funerar administrează în continuare acest serviciu, chiar a organizat înmormântări sâmbătă şi duminică, iar dosarul de la Tribunalul Mehedinţi, invocat de actualul primar, nu s-a finalizat, magistraţii fixând un nou termen de judecată în această lună.


După un început de an în care a fost contestat pentru faptul că a mărit impozitele şi taxele în Slatina, ajungând cele mai mari din ţară, actualul primar a pus în aplicare o strategie media pentru a ieşi din această încurcătorul. Numai că, totul a fost un mare fals.

Mario De Mezzo a anunţat, joi seara, pe conturile sale de social media că a adus înapoi la Primărie administrarea Cimitirului  Strehareţi.

„Cimitirul Strehareți revine la primărie, așa cum trebuia sa se întâmple de multă vreme. Disprețul, batjocura si jafurile s-au încheiat. Știți ce e interesant. Că am reusit aceasta victorie doar datorită colegilor din Primărie, fără avocați scumpi. Iar motivul este încălcarea PERMANENTĂ a contractului de concesiune, nu ceva recent. Asta înseamnă că oricine ar fi fost putin preocupat de acest subiect sau ar fi ascultat colegii de la Patrimoniu si Juridic care au descoperit această încălcare a contractului, ar fi putut să rezilieze. Dar sacoșele de bani au fost mai importante.

Le mulțumesc colegilor care au inteles ca acest subiect este extrem de important pentru slătineni, au muncit si au fost drepți până la final.

Vă invit să urmăriți in clip cateva momente importante de astăzi si explicații detaliate. Este un clip mai lung, dar o astfel de victorie nu poate fi comprimată”, a anunţat actualul primar, pe Facebook.

În fapt, întreaga acţiune a edilului şi a camarilei sale este un şir de falsuri şi o încercare de intimitare a reprezentaţilor firmei care încă administrează Cimitirul Strehareţi.

  • Hotărârea Consiliului Local nu are aviz de legalitate

Pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de joi a Consiliului Local Slatina a fost Proiectul de Hotărâre privind constatarea rezilierii de drept a contractului de concesiune nr. 11281/2010, încheiat cu S.C. Ecumenic Funerar S.A. pentru administrarea cimitirelor din Slatina.

Potrivit documentului aprobat de CL, Decizia se bazează pe activarea pactului comisoriu, întrucât concesionarul nu a respectat obligația contractuală de a menține cei 25 de angajați asumați prin oferta tehnică, verificările arătând că acest număr nu a fost atins niciodată. Deși firma a cerut instanței suspendarea rezilierii, Tribunalul Mehedinți a respins solicitarea în decembrie 2025.

„Astfel, gestiunea serviciului va fi preluată direct de Primărie, prin Direcția Administrare Patrimoniu, pentru a asigura continuitatea activității și reducerea costurilor suportate de cetățeni”, se arată în document.

Degrabă, după şedinţa legislativului local, oamenii primarului au mers la Prefectură pentru a depune hotărârile aprobate, prioritară fiind hotărârea privind cimitirul. Cu documentul înregistrat la Instituţia Prefectului, primarul, viceprimarul Valentin Mihalache, zis Iani, directorul Poliţiei Locale, Cristian Rădoi, consilierul local Valeriu Matei, secretarul general al municipiului, Mihai Idita, dar şi alţi angajaţi ai Primăriei, poliţişti locali şi consilieri, au descins la Cimitirul Strehareţi.

Pe baza acestei hârtii, au cerut administratorului să părăsească locaţia şi să cedeze documentele Primăriei. Numai că întreg demersul este un abuz!

În primul rând, proiectul de hotărâre nu primit încă avizul de legalitate de la Instituţia Prefectului, astfel că hotărârea Consiliului Local nu poate încă să producă efectul. În al doilea rând, dacă şi după ce ar primi aviz această hotărâre, procedura ar implica o nouă acţiune de executare în instanţă, finalizată cu o acţiune a unui executor judecătoresc, potrivit legii.

  • Hotărârea Tribunalului Mehedinţi nu este definitivă

Un alt element complet fals invocat de primar şi de acoliţii săi este faptul că Tribunalul Mehedinţi s-a pronunţat definitiv în acest dosar. Or, potrivit portalului instanţelor de judecată dosarul este încă pe rol şi următorul termen este în data de 9 februarie 2026.


  • Foto Marea minciună a lui De Mezzo: „Preluarea” Cimitirului Strehareți, un fals grosolan menit să acopere scandalul taxelor record din Slatina


Mai mult decât atât, întreaga operaţiune a actualului primar nu a avut niciun efect. Şi după „descinderea” de joi, tot reprezenaţii firmei S.C. Ecumenic Funerar S.A. administrează Cimitirul Strehareţi. Toată acţiunea lui De Mezzo este doar tentativă de a acoperi scandalul creşterii impozitelor şi taxelor.

  • Fapte penale: Lipsire de libertate şi violare de domiciliu

Pe lângă actele false, actualul primar şi clica sa au comis şi alte fapte de natură penală. În primul rând, faptul că au intrat în imobilul administrate legal, deocamdată, de o societate comercială reprezintă o infracţiune.

Ceea ce este cu adevărat grav este că poliţiştii locali, sub supravegherea lui Mario De Mezzo şi a lui Cristinel Rădoi, l-au imobilizat şi percheziţionat pe unul dintre angajaţii firmei Ecumenic Funerar. Mai mult, unul dintre poliţiştii locali i-a luat un set de chei din vestiarul unităţii.

  • „E o golănie. A crezut că ne intimidează”

Unul dintre administratorii firmei, Andrei Iliuţă, spune că totul a fost „o golănie” din partea primarului care a încercat să-i intimideze şi să-i facă să plece efectiv de la Cimitirul Strehareţi, deşi instanţa încă nu a decis definitiv în această cauză. În plus, scandalul ar fi trebuit să acopere un alt scandal, acela al creşterii taxelor şi impozitelor, începând cu acest an.

„A fost doar circ de Tiktok. Primarul a încercat să distragă atenţia de la taxele record pe care le-a impus în Slatina şi de la scandalul pe care l-a generat după ce a jingnit un atreprenor de bună-credinţă din oraş. E o golănie. A crezut că dacă face aşa ne intimidează şi plecăm”, a declarat Iliuţă.

Acesta a adăugat că, în ciuda „circului de Tiktok”, SC Ecumenic Funerar SRL administrează în continuare Cimitirul Strehareţi.

„A mai încercat şi vineri să ne dea afară, însă avocaţii noştri le-au comunicat că nu se poate. Noi suntem aici, am avut sâmbătă şi duminică înmormântări, continuăm contractul”, a mai spus Andrei Iliuţă.

El a adăugat că au fost formulate plângeri la poliţie şi la parchet atât de către firmă, cât şi de către angajatul abuzat de poliţiştii locali, la comanda lui De Mezzo şi Rădoi.