Accident în această după-amiază, pe Drumul Expres, în afara municipiului Slatina. Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Craiova, şi-a făcut praful autoturismul de lux, din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.
Accident astăzi, 27
mai, în jurul orei 17.30, pe Drumul Expres 12, în afara municipiului Slatina. La
fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.
Din primele verificări, aceştia au stabilit faptul că un
tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un
autoturism, pe Drumul Expres 12, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a
pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul
metalic ce desparte cele două sensuri de mers.
„În urma evenimentului rutier, nu au rezultat victime
omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest,
rezultatul fiind negativ”, transmite IPJ Olt.
Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului
și au eliberat autorizația de reparație pentru autoturismul implicat în
eveniment. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în
valoare de 870 de lei.