Fostul primar din Drăgăneşti-Olt, Pantelie Rotaru, exclus din PSD

Pantelie Rotaru, fost primar al oraşului Drăgăneşti-Olt, a fost exclus din PSD, în urma deciziei Biroului Politic al Organizaţiei locale, joi seară. 


Decizia a fost una în unanimitate, fiind luată în urma evaluării activităţii acestuia ca membru al Partidului Social Democrat. 

„Organizația PSD Drăgănești-Olt rămâne dedicată valorilor și principiilor social-democrate, seriozității și lucrului bine făcut. Coordonată de aceste principii, Organizația PSD Drăgănești-Olt intră în cursa electorală 2024 pentru obținerea postului de Primar și a majorității în Consiliul Local, în scopul relansării economico-sociale a orașului Drăgănești-Olt”, este declaraţia preşedintelui PSD Drăgăneşti-Olt, Viorel Nădescu.

Pantelie Rotaru a fost primar al oraşului Drăgăneşti timp de aproape două mandate, după ce al doilea a fost întrerupt de o condamnare penală.

În 2016, după ce câştigase al doilea mandat, a fost plasat sub control judiciar de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, pentru abuz în serviciu, faptă asimilată infracţiunilor de corupţie, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Mai mult, pe timpul cât se află sub control judiciar, în sarcina lui Rotaru s-a instituit, printre alte obligaţii, şi aceea de a nu mai exercita funcţia de primar al oraşului Drăgăneşti-Olt, în desfăşurarea căreia a săvârşit fapta penală din prezenta cauză.

Rotaru şi-a reparat maşina personală pe banii primăriei. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au acuzat pe primar că a dat „bun de plată“, în 2015, pe o factură emisă pentru reparaţiile aduse autoturismului înregistrat pe firma soţiei.

„La data de 24.07.2015, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu a îndeplinit în mod defectuos un act prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează aprobarea şi utilizarea fondurilor publice locale de către ordonatorii principali de credite (primarii). În acest sens, a aplicat pe o factură fiscală emisă la 22.07.2015 de către o societate comercială, ştampila având inscripţia „bun de plată”, pe care ulterior a semnat-o, consecinţa fiind efectuarea plăţii sumei de 12.590,51 lei, din bugetul local al oraşului şi reprezentând contravaloarea unor lucrări de reparaţii aduse unui autoturism folosit de către inculpat şi care aparţinea societăţii comerciale la care acţionar este soţia acestuia. De notat este faptul că în cuprinsul respectivei facturi s-a inserat că reparaţiile au fost aduse unui alt autoturism, care aparţine Primăriei Oraşului Drăgăneşti Olt. Prin această activitate infracţională, s-a produs o pagubă în patrimoniul Primăriei Oraşului Drăgăneşti Olt în cuantum de 12 590,51 lei, precum şi un folos necuvenit primarului R.P.“, se preciza în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.