Elevii şi studenţii români care studiază în străinătate se pot asigura medical

Elevii, ucenicii, studenții și doctoranzii români înmatriculați într-o instituție de  învățământ acreditată din străinătate pot beneficia de asigurare de sănătate în România, fără plata contribuției, pe durata studiilor.

Pentru aceasta este necesar să depună la casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află următoarele documente:

- act de identitate valabil la data solicitării, original și copie;

- un document valabil, original, din care să rezulte că au calitatea de elev, ucenic, student sau student-doctorand, emis de instituția de învățământ, precum și faptul că instituția de învățământ este acreditată în țara de referință, însoțit de traducerea autorizată a acestuia;

- o declarație pe propria răspundere a persoanei care dorește să se asigure,  din care să rezulte că persoana se obligă să anunțe în termen de 15 zile casa de asigurări asupra modificărilor referitoare la încadrarea ei în categoria de asigurați, potrivit art. 231 lit. d) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 „În situația în care din documentul care atestă calitatea de elev, ucenic, student sau student-doctorand, nu reiese că instituția de învățământ este acreditată în țara de referință, declarația pe propria răspundere va cuprinde o mențiune expresă cu privire la faptul că instituția de învățământ este acreditată în țara de referință”, transmite CAS Olt.

 Elevii, ucenicii, studenții sau studenții-doctoranzi, înmatriculați într-o instituție de învățământ liceal/școală profesională sau instituție de învățământ superior, după caz, acreditată, din altă țară, obțin calitatea de asigurat doar până la vârsta de 26 de ani.