Lui Cheryl Yap Lay Leng în vârstă de 25 de ani, care ocupa un post de funcţionar administrativ, şi mamei sale, Foo Li Kheng, de 61 de ani, le-a fost anunţată dispariţia de tatăl fetei, după ce femeile au plecat spre Bucureşti pe data de 22 ianuarie. Tatăl tinerei era îngrijorat că femeile ar putea fi victimele unei escrocherii.
Într-un interviu acordat marţi pentru Pro TV, tânăra a spus că ea şi mama sa locuiesc acum împreună cu iubitul ei Alexandru Donea şi părinţii acestuia în comuna Vultureşti, din judeţul Olt. Când a fost întrebată de ce a venit în România, ea a spus că dorea să îl întâlnească pe iubitul ei, pe care l-a cunoscut pe internet în urmă cu doi ani, „pentru a lucra împreună pe Youtube”. Pro TV a anunţat că fata şi iubitul ei au o pasiune pentru desenele manga, acesta luând decizia de a-l vizita pentru a-l cunoaşte „în realitate”.
Poliţia Română a anunţat marţi seara că Yap Lay Leng şi mama sa nu erau victimele unei infracţiuni. Pe pagina de Facebook a instituţiei, a fost publicată o fotografie cu cele două femei.